"Prințesa și broscoiul" se întâlnesc, din nou, pe scenă

de Mirabela ȘERBĂNESCU Marţi, 09 Octombrie 2018 266
Teatrul pentru Copii și Tineret Constanța "Căluțul de Mare" readuce în atenția celor mici spectacolul "Prințesa și broscoiul". Acesta va avea loc miercuri, 10 octombrie, începând cu ora 10.00.
Piesa este o adaptare după basmul "Prințul fermecat" al Fraților Grimm și poartă semnătura regizorului Cristian Mitescu, în timp ce coregrafia îi aparține lui Ionuț Sergiu Anghel, muzica lui Viorel Andrinoiu, iar scenografia este marca binecunoscutei scenografe constănțene Eugenia Tărășescu Jianu.
Din distribuție fac parte: Arina Cojocaru, care o interpretează pe fiica cea mică a împăratului, prințesa extrem de frumoasă, dar capricioasă, Grațian Prisăcariu, adică prințul arătos, dar "cu caracter urât", transformat în broscoi, iar bunicul prințesei este Lică Gherghilescu.
De asemenea, cei mici vor avea ocazia să le revadă pe Daniela Vlad, în rolul vrăjitoarei, dar și pe Clara Ghiuvelechian în rolul reginei, prințesei bătrâne și al uneia din surorile prințesei capricioase, iar Daniel Minciună este regele. Andrei Stroescu și Tiberiu Roșu apar în rolurile unuia din pretendenții prințeselor și al bufonilor. 
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei