Sâmbătă, 06 Iunie 2026

"Prințesa și broscoiul" se întâlnesc, iar, cu copiii

de Mirabela ȘERBĂNESCU Vineri, 20 Aprilie 2018 191 < 1 min citire
"Prințesa  și broscoiul"  se întâlnesc, iar, cu copiii
Teatrul pentru Copii și Tineret Constanța "Căluțul de Mare" își așteaptă publicul, astăzi, 20 aprilie, începând cu ora 10.00, la spectacolul "Prințesa și broscoiul". Piesa este o adaptare după basmul "Prințul fermecat" al Fraților Grimm, regia și scenariul fiind semnate de Cristian Mitescu, actor, regizor, scenarist și realizator de programe în cadrul mai multor televiziuni. Ionuț Sergiu Anghel realizează coregrafia spectacolului, iar muzica îi aparține compozitorului Viorel Andrinoiu. Scenografia este marca binecunoscutei scenografe constănțene Eugenia Tărășescu Jianu.
Spectacolul este recomandat copiilor cu vârsta de peste patru ani și prinde viață prin jocul plin de măiestrie al talentaților actori ai scenei Teatrului pentru Copii și Tineret "Căluțul de mare".
Potrivit reprezentanților instituției, copiii, dar și adulții vor trăi experiența unui musical cu o intrigă simplă, dar cu un impact deosebit la public.
Taguri
Articolul anterior Români prinși după furturi comise în Austria. Prejudiciul, de peste 500.000 de euro
Articolul următor Dialog între tineri scriitori și adolescenți

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei