Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Prof. Mihai Irimia, condus pe ultimul drum

de Cuget Liber Marţi, 01 Martie 2011 1005 1 min citire
Ieri, a fost condus pe ultimul drum unul dintre marii arheologi ai Dobrogei și ai României, Mihai Irimia, stins din viață la 69 de ani.
La slujba religioasă de la Muzeul Național de Istorie și Arheologie, au luat parte persoane importante ale culturii dobrogene: Doina Păuleanu, Virgil Coman, Virgil Lungu de la Direcția de Cultură a Ministerului, rectorul Victor Ciupină, directorul Muzeului "Callatis", dr. Sorin Marcel Colesniuc, foarte mulți colegi - de la muzeu și de la Facultatea de Istorie, foști studenți, dar și colegi din București, Cluj (Tahsin Gemil), Brăila, Călărași, Tulcea, Fetești, Ialomița, Slobozia.
Au rostit discursuri omagiale, din partea Facultății de Istorie, prof. univ. dr. Valentin Ciorbea, precum și Gabriel Custurea, directorul MINAC.
După slujba de la MINAC, cortegiul funerar s-a îndreptat către biserica Sfinții Împărați "Constantin și Elena", ultimul popas fiind la Cimitirul Central, unde renumitul arheolog se va odihni întru vecie, după ce întreaga viață și-a dedicat-o studiului istoriei.
Timp de mai bine de 30 de ani, a fost director al Muzeului Național de Istorie și Arheo-logie Constanța, iar apoi decan al Facultății de Istorie din cadrul Universității "Ovidius" Constanța. În anul 2004, a fost decorat de către președintele Ion Iliescu cu Ordinul "Meritul Cultural" în gradul de Ofițer. (N.B)
Taguri
Articolul anterior Flamingo Boys, de mărțișor, la Casa de Cultură
Articolul următor Constănțenii sunt așteptați la Târgul Confintex

Comentează știrea

monica irimia
23 iulie 2011
mihai irimia

a fost un om un parinte minunat un bunic pe care orice nepot si l-ar dori s-a implinit sufleteste cand a devenit de 2 ori bunic

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei