Duminică, 07 Iunie 2026

Prof. univ. dr. Jose Luis Guerrero Cusumano, membru de onoare al Universității "Ovidius"

de Simona ANGHEL Vineri, 29 Februarie 2008 565 < 1 min citire
"Prin acordarea titlului de Doctor Honoris Causa profesorului universitar dr. Jose Luis Guerrero Cusumano, Facultatea de drept și științe administrative a Universității Ovidius Constanța primește în rândurile corpului său profesoral pe unul dintre cei mai reprezentantivi membri ai lumii universitare americane".
Din Laudatio susținut, ieri, de prof. univ. dr. Ana Rodica Stăiculescu, decanul Facultății de drept, am reținut, pe lângă numeroasele recunoașteri internaționale, mai ales vasta experiență profesională, cum ar fi cea de director al unor prestigioase centre și institute de cercetare, ca de exemplu Centrul pentru Educație Interculturală și Dezvoltare din cadrul Universității Georgetown (Washington), Institutul Internațional de Guvernare, Management și Politică publică din aceeași Universitate. De asemenea, profe-sorul este organizator al unor congrese și conferințe internaționale în țara sa și în Americana Latină (Nicaragua), precum și membru în comisii de doctorat din prestigioase centre universitare: Santiago (Chile), Universitatea din Melbourne (Australia), Barcelona (Spania), Universitatea din Versailles (Franța) etc.
Taguri
Articolul anterior Romania's electricity and gas tariffs idle until April this spring, finance minister says
Articolul următor O reformă corectă ar salva învățământul, nu icoanele din școli!

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei