Profesori șaguniști, în schimb de experiență la Universitatea din Wroclaw

de Cuget Liber Luni, 03 Iunie 2013 157
O delegație a Universității "Andrei Șaguna", formată din decanul Facultății de Psihosociologie, conf. univ. dr. Livica Frățiman, și directorul Departamentului de Științe Socio-umane, lect. univ. dr. Cristina Ariton-Gelan, a participat la un schimb de experiență, în cadrul programului ERASMUS, la Facultatea de Științe Politice a Universității Wroclaw din Polonia.
Obiectivele acestui schimb de experiență au fost identificarea aspectelor comune și particulare ale activității didactice și ale sistemului de organizare administrativă ale universității poloneze, consolidarea parteneriatului privind programe comune pe care cele două universități le desfășoară, precum și creșterea fluxului de mobilități.
"Ne bucurăm că putem să întărim parteneriatul cu această prestigioasă universitate și avem o deosebită onoare să-i avem oaspeți pe profesorii polonezi în anul universitar următor. Cu această ocazie, am apreciat compatibilitatea cu Universitatea Wroclaw referitoare la sistemul de management al calității, în urma întâlnirilor reieșind câteva idei de dezvoltare pe care le putem adapta la cele două sisteme", declară conf. univ. dr. Livica Frățiman.
La aceeași universitate poloneză, doi studenți de la Universitatea "Andrei Șaguna" studiază în cel de-al doilea semestru al acestui an universitar. Programul european ERASMUS de mobilități pentru studenți și profesori le oferă șansa de a cunoaște sisteme educaționale noi, de a crea parteneriate transnaționale și, poate cel mai important, de a propaga și îmbina elementele culturii noastre naționale în sistemele culturale și educaționale europene.
"Obiectivele vizitei de lucru au fost atinse. Am rămas plăcut impresionată de sistemul de calitate a învățământului implementat în universitatea poloneză și am convingerea că parteneriatul nostru se va dezvolta în continuare. Atât noi, cât și studenții noștri care învață în această prestigioasă universitate ne-am simțit bine și așteptăm cu nerăbdare vizita studenților și profesorilor polonezi la Universitatea «Andrei Șaguna»", afirmă lect. univ. dr. Cristina Ariton-Gelan.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei