În această săptămână, doi oaspeți de la Universitatea din Karabük (Turcia) vizitează Universitatea "Andrei Șaguna" (UAȘ). Vizita se petrece în contextul schimburilor educaționale din programul ERASMUS, la care Universitatea noastră participă încă de la debut.
- Publicitate -
Unul dintre vizitatori este asist. prof. dr. Sinan Yilmaz, de la Departamentul de Sociologie al Facultății de Litere de la Universitatea din Karabük, care va conferenția în zilele următoare în fața studenților de la Facultatea de Psihosociologie a Universității "Andrei Șaguna".
Al doilea oaspete, Mehmet Yilmaz Balci face parte din staff-ul administrativ al Universității din Karabük, este secretarul Facultății de Teologie și va vizita toate departamentele universității din Constanța pentru un schimb de informații în ce privește structurile organizatorice ale celor două instituții de învățământ superior partenere.
Ieri a avut loc prima vizită la sediul Universității "Andrei Șaguna", prilej cu care cei doi oaspeți au fost primiți de Rectorul UAȘ, prof. univ. dr. Adrian Papari și de Decanul Facultății de Științele Comunicării și Științe Politice, Ștefan Georgescu.