Proba de ieri de la sesiunea de toamnă a Bacalaureatului 2013 a fost considerată ca fiind cea mai grea. Dacă luni, la română, majoritatea candidaților au umplut foile și n-au zis mai nimic, după cum chiar ei afirmau, la matematică nu mai există șanse de "aburire".
- Publicitate -
Și dacă la prima probă și-au încercat "norocul" mulți candidați, 15 fiind descoperiți asupra "faptei", fie cu fițuici, fie cu telefoane sau alte abateri, la proba de ieri au fost eliminați din examen șase candidați: doi de la Colegiul "Alexandru Ioan Cuza", unul de la Colegiul "Ion Bănescu" Mangalia, doi candidați de la Liceul "Lazăr Edeleanu" din Năvodari și unul de la Liceul "Dimitrie Leonida".
În încercarea de a afla ce părere au despre subiectele care le-au picat, am stat de vorbă cu câțiva candidați de la Liceul Tehnologic "Lucian Blaga", care ne-au declarat că a fost foarte greu, "cam la fel ca în vară". Alți candidați, de la seral, s-au retras de supărare la o bere neavând nicio speranță să treacă acest examen.
La Colegiul Tehnic "Alexandru Ioan Cuza" am dat peste unul dintre elevii eliminați din probă pentru că a fost surprins asupra lui cu un telefon mobil. Culmea explicației: "Am două telefoane și unul l-am lăsat acasă, iar pe celălalt l-am uitat în buzunar". Întrebat cum poate să uite ditamai aparatul în buzunarul de la pantaloni, a dat tâmp din umeri: "Asta e! Am apucat să intru cu el în clasă și asta a fost!". Celălalt coleg eliminat am înțeles că avea asupra lui un pix "performant", prin care ținea legătură cu altcineva care îi sufla rezolvările.
Un alt coleg, pus pe bășcălie, că tot n-a reușit să copieze la unica materie rămasă restanță de astă-vară, se dădea la glume cu ceilalți colegi "Bă, da’ profesorii ăștia s-au săturat de bani! Nu mai vrea niciunul să primească și să ne lase și pe noi să trecem panaramele astea de examene". I-am întrebat dacă intenționează să se angajeze până la sesiunea următoare de Bacalaureat din vara anului viitor și au bufnit în râs de parcă le-am fi spus o glumă bună rău.
Vi se par grele subiectele?
Elevii care au susținut proba la Matematică, de la profilul Matematică Informatică, au avut de rezolvat, printre altele, ecuații, funcții, integrale și matrici. La primul subiect au avut de rezolvat: o progresie geometrică, de determinat vârful unei piramide, o ecuație, o probabilitate, G-ul unui vector, de calculat sinusul unui unghi. La al doilea subiect au avut de găsit determinantul unei matrici și înmulțirea a două matrici, dar și de rezolvat legea de compoziție. În timp ce la al treilea subiect au avut de găsit derivatele unei funcții.
Elevii care au absolvit la profil tehnologic au avut de rezolvat, printre altele, o ecuație de gradul al doilea, de calculat un procent dintr-un preț, matrice, logaritmi, polinoame și derivate. La primul subiect, elevii au avut de rezolvat o problemă în care se cerea prețul unui produs după o reducere de 30%. Un alt subpunct avea cerința de a rezolva o ecuație de gradul II, iar o altă cerință a fost aceea de a calcula distanța de la un punct la altul. La al doilea subiect, candidații au avut de găsit determinantul și polinomul unei matrici, iar la cel de-al treilea subiect, absolvenții au avut de rezolvat o funcție dată.
La proba scrisă la istorie din cadrul examenului de Bacalaureat 2013, candidații au avut de rezolvat următoarele subiecte. Primul subiect: pe marginea a două texte despre România în perioada lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, elevii au avut de răspuns la mai multe întrebări printre care: cine era conducătorul României în 1940 și care era legea fundamentală a statului român. Al doilea subiect: Pe marginea unui text despre domnia lui Ștefan cel Mare în Moldova, elevii au răspuns câtorva întrebări. Subiectul al treilea: Un eseu despre formarea statului român în secolul al XIX-lea și în prima jumătate a secolului XX.