Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Propunerea inspectorului școlar general Răducu Popescu Profesorii nu vor mai putea preda fără aviz psihologic

de Paula TUDOR Joi, 15 Noiembrie 2012 586 < 1 min citire
Profesorii nu vor mai putea preda fără aviz psihologic
Ieri, Inspectoratul Școlar Județean a semnat un protocol de colaborare cu Colegiul Psihologilor din România. Acesta nu este, cum s-ar putea crede la prima vedere, pentru consilierea elevilor, ci pentru evaluarea psihologică a cadrelor didactice din sistem. 
"Sunt semnalate sesizări referitoare la modul în care unele cadre își desfășoară activitatea la catedră", motivează inspectorul școlar general Răducu Popescu decizia. Peste 20 de cadre didactice - la nivelul întregului județ - sunt ținta unor sesizări primite de inspectorat, iar acestea vor fi primele supuse evaluării. 
"Un singur caz dacă există, sunt decis să schimb legea. E inadmisibil să existe chiar și un cadru didactic și să aibă acces într-o sală de clasă. Am vorbit deja cu ministrul Educației pentru a crea un cadru legal conform căruia cadrele didactice să nu-și poată desfășura activitatea fără aviz psihologic", a explicat inspectorul general. 
Evaluările psihologice se vor face de către psihologi competenți, iar aici apare rolul Colegiului Psihologilor, care se va asigura că sunt desemnați pentru această treabă psihologi specializați în acest sens, a explicat Ilie Grădinaru, reprezentantul filialei constănțene a colegiului. 
Taguri
Articolul anterior Alarmă: tuberculoza bântuie școlile constănțene!
Articolul următor Elevii Centrului Cultural cântă la 23 August

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei