Comisia Fulbright, ramura educațională din cadrul Ambasadei Statelor Unite, a organizat, miercuri și joi, la American Corner, din cadrul Universității "Ovidius", workshop-uri pentru liceenii și studenții care vor să candideze pentru studii universitare și post universitare în America.
- Publicitate -
Centrul Fulbright de Consiliere Educațională, cu sediul în București, este unul dintre organismele care promovează visul academic american. Este afiliat Departamentului de Stat al SUA și face parte dintr-o rețea de aproximativ 400 de centre similare din întreaga lume.
"Obiectivul nostru este să deschidem orizontul studenților pentru a afla cum să atragă finanțări din partea universităților americane", a spus Mihaela Arsene, director al Comisiei Fulbright România. Mai exact, acest centru oferă, gratuit, informații despre posibilitățile de studiu universitar și postuniversitar în America, prin seminarii legate de procesul de admitere și atragerea de fonduri din partea universităților americane, familiarizare cu testele pe care candidații le vor susține.
Cum te înscrii în cursă
Problema adaptării academice este luată, de asemenea, în considerare, în acest sens fiind organizat un program specializat. Celor care apelează la serviciile Fulbright le sunt puse la dispoziție materiale de prezentare a universităților americane, modele de aplicare, lucrări pentru pregătirea testelor.
Prin Comisia Fulbright, 20 de români pleacă anual, fiind selecționați de universitățile americane, nu înainte de a trece de următoarele criterii: prezentarea foii matricole, a diplomei de licență, a testelor TOEFL și GRE și susținerea unui eseu de argumentare a candidaturii. De asemenea, dosarul trebuie să conțină și trei scrisori de recomandare. Pentru a putea pleca în SUA, cei care sunt acceptați la o universitate americană au nevoie de viza de tip "F".
Conform site-ului ambasadei americane, legea privind Imigrația și Naționalitatea (INA) prevede două categorii de vize temporare pentru persoanele care doresc să studieze în SUA. Viza de tip "F" este corespunzătoare studiilor academice, iar viza de tip "M" este corespunzătoare studiilor neacademice (profesionale, de meserii).
Posibilități de afirmare mai mari în SUA
Diferențele dintre calitatea învățământului post universitar american și cea a sistemului românesc au fost punctate de șefa Fulbright din punctul de vedere al condițiilor materiale: "Resursele pe care universitățile americane le pun la dispoziția studenților sunt considerabile, iar studenții români ajung să fie ori asistenți, ori asistenți în procesul de cercetare". Recunoașterea eforturilor academice este, de asemenea, unul dintre punctele forte ale sistemului de învățământ american: "În SUA, profesorii atrag finanțări, iar studenții pot colabora cu experții din domeniul lor de studiu, devenind co-autori", a precizat directorul Fulbright.
Romanians, go global!
Sistemul de învățământ american atrage, se pare, studenți din întreaga lume. Putem vorbi despre o globalizare academică, cu atât mai mult cu cât, în ultimii ani, posibilitățile de mobilitate a studenților au crescut foarte mult. Conform Fulbright, în momentul de față, peste 3.000 de studenți români studiază în Statele Unite, pe banii universităților americane.
În acest an academic, cei 50 de români care au colaborat cu Centrul Educațional Fulbright au obținut o sumă de peste un milion de dolari din partea universităților și colegiilor americane la care au fost admiși. Bursele nu sunt, însă, integrale pentru fiecare dintre studenți. Cei care beneficiază doar de bursa parțială trebuie să contribuie cu o sumă de până la 10.000 de dolari, în funcție de programul de studiu ales.
Violeta PAVELESCU