Astăzi, ora 16, la Hotel Iaki, va avea loc Business Gala, evenimentul de închidere al proiectului "Business School", desfășurat de organizația studențească AIESEC Constanța, în colaborare cu Fundația "Ronomar Innovation Center".
- Publicitate -
Prin intermediul proiectului "Business School", ale cărui lucrări au avut loc în perioada 13 martie - 29 aprilie, participanții au beneficiat de suport teoretic și training-uri de specialitate, dar și de experiențe practice, având posibilitatea de a-și dezvolta spiritul antreprenorial. Proiectul s-a finalizat cu întocmirea planurilor lor de afaceri.
"Odată ce ai intrat într-un asemenea proiect îți este greu să renunți. Ți se conturează o imagine asupra vieții tale, care te încântă și te face să privești cu încredere în viitor. Cam asta s-a întâmplat cu mine, a fost o plăcere să fac parte din acest proiect" a spus Ana Iordache, participantă la proiectul Business School.