Vineri, 05 Iunie 2026

Proiectul elevilor de la "Ovidius", premiat la NASA

de Simona ANGHEL Vineri, 27 Aprilie 2012 532 1 min citire
La concursul internațional anual NASA Space Settlement 2012, organizat de către faimoa-sa agenție spațială americană, elevii Liceului Teoretic "Ovidius" din Constanța au obținut locul I.
Echipa formată din opt membri (șapte elevi - Chaner Ali, An-tonia Enache, Iulia Grigoriu, Sergiu Iliev, Iana Neaga, Oana Popa, Aila Veli, sub îndrumarea profesorului Cristinel Maga) au ocupat podiumul cu o lucrare deosebită, intitulată "Astraea Space Settlement Project", un proiect de stație spațială experimentală care poate reprezenta întâiul pas al omenirii către cucerirea spațiului cosmic.
Reprezentarea la concurs a fost una semnificativă: 474 de proiecte, 1.246 elevi înscriși în competiție, 19 țări participante. Pentru această performanță, elevii și profesorul lor îndrumător Cristinel Maga sunt invitați pentru a-și susține lucrarea și de a participa la a 30-a Conferință Anuală de Cercetări Spațiale, care se desfășoară în SUA, Washington DC, între 24-28 mai.
 "Am început să lucrăm din vacanța de vară și în toamnă proiectul a început să prindă contur. Datorită dedicației fiecărui membru și a perseverenței noastre în ciuda dificultăților specifice ultimului an de liceu dar și cu ajutorul domnului profesor Maga Cristinel, proiectul nostru a primit locul I, ceea ce ne bucură și ne încurajează în stabilirea altor proiecte de viitor", a declarat Sergiu Iliev, de la clasa a XII-a E, membru al echipajului câștigător. 
Taguri
Articolul anterior Liceul Internațional de Informatică, palmares impresionant
Articolul următor Faza locală a concursului de chimie "Raluca Ripan"

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei