Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Proiectul „Raftul verde”. Prima minibibliotecă stradală, inaugurată la Campusul Universitar

de Simona ANGHEL Joi, 14 Iulie 2022 141 < 1 min citire
Proiectul „Raftul verde”. Prima minibibliotecă stradală, inaugurată la Campusul Universitar
Vineri, 15 iulie 2022, la ora 11.00, Universitatea Ovidius Constanța (UOC), în colaborare cu Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” din Constanța va inaugura, prima minibibliotecă stradală din cadrul proiectului „Raftul verde”, informează prof. univ. dr. habil. Angelo Mitchievici, de la Facultatea de Litere, manager al Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman” din Constanța.
Potrivit sursei citate, minibiblioteca stradală conține cărți provenite din donații și va fi amplasată la intrarea în campusul universitar al UOC (Aleea Universității, nr. 1).
Prin acest proiect se dorește încurajarea donațiilor de carte și proiectarea unei comunități a viitorului bazată pe generozitate, respect față de cultură, promovarea valorilor culturale și instalarea în mijlocul comunității a unei platforme solide de educație permanentă", precizează prof. univ. dr. habil. Angelo Mitchievici.
Proiectul „Raftul verde”, realizat împreună cu o echipă de voluntari ai Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman” din Constanța, este finanțat de Consiliul Județean Constanța și presupune dezvoltarea unei rețele de minibiblioteci stradale destinate publicului iubitor de carte. Astfel, organizatorii anunță că până la finalul lunii octombrie a.c. vor fi deschise alte nouă minibiblioteci, care vor fi amplasate în zone de interes ale municipiului Constanța. 
Taguri
Articolul anterior Ucraina a rupt relaţiile diplomatice cu Coreea de Nord
Articolul următor Concluzia primei repartizări computerizate în liceele din Constanța: au crescut mediile de admitere

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei