Deschis tuturor unităților de învățământ din țară, concursul
național „Nicio baterie la gunoi!”, organizat de Asociația Volens cu sprijinul
Siscobat, propune profesorilor care își înscriu echipele cuprinderea între activitățile
educaționale derulate în „Săptămâna Verde”.
- Publicitate -
Ediția 2023 oferă trei premii la secțiunea de
creativitate, pentru cele mai inspirate campanii de mobilizare a comunității la
colectarea selectivă de baterii și acumulatori consumați. Șase alte premii vor
fi acordate echipelor care strâng cele mai mari cantități de astfel de deșeuri.
Pentru participarea la competiție este nevoie doar ca
profesorii să fie înscriși în Patrula de Reciclare – ceea ce pot face, gratuit,
pe www.patruladereciclare.ro. Toți profesorii înscriși vor avea acces la
resurse educative și suport pentru desfășurarea activităților la clasă și în
comunitate.
Pentru echipele care vor
colecta cele mai mari cantități de baterii uzate și pentru cele care vor
promova cu succes acest obicei în comunitățile lor sunt pregătite premii.
Acestea vor consta în materiale sau echipamente pentru dotarea școlii sau
pentru uz didactic, la alegerea profesorului coordonator.