„Răţuşca cea urâtă” îşi face apariţia într-un peisaj domestic, plin de candoare

de Mirabela ȘERBĂNESCU Duminică, 11 Iulie 2021 190
Primul spectacol din această săptămână, la Teatrul pentru Copii şi Tineret „Căluţul de Mare”, va avea loc joi, 15 iulie, de la ora 10.00, când actorii vor pune în scenă piesa „Răţuşca cea urâtă”. Spectacolul este o adaptare după Hans Christian Andersen, regia, scenariul şi scenografia stând sub bagheta regizorului Valentin Dobrescu. Muzica este coordonată de compozitorul Radu Alin Macovei Moraru. Cu această ocazie, micii spectatori vor avea ocazia să îi revadă pe îndrăgiţii actori Rovena Paraschivoi, Claudia Zaharia, Andrei Stroescu, Arina Cojocaru, Ion Ciolan. Aici, într-un peisaj domestic, plin de candoare, pe o muzică veselă şi antrenantă, alături de păsările de curte, motanul „cosmopolit” Timotei, dulăii cei fioroşi, micii spectatori vor descoperi o poveste extraordinară dar, în acelaşi timp, moralizatoare, înţelegând că ar trebui să fie mai toleranţi şi că uneori aparenţele pot înşela.
Rovena Paraschivoi, interpreta răţuştei, a declarat că acesta este un rol care o caracterizează, mai ales că povestea este despre un răţoi sensibil. Totodată, trebuie menţionat că personajul principal este unul introvertit, care nu se regăseşte, pentru că este altfel decât ceilalţi şi atunci caută răspunsuri nu numai în el însuşi, ci şi la cei din jurul său. „Răţuşca cea urâtă” este un spectacol care se adresează copiilor de vârstă mică, dar şi cei mai mari pot lua învăţăminte în urma vizionării piesei. 
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei