Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Cronică în poante Recitalul Școlii de balet a Teatrului "Oleg Danovski"

de Simona ANGHEL Miercuri, 18 Iunie 2008 507 < 1 min citire
Precum în seara unei mari premiere, blițurile nu mai conteneau luni, 16 iunie, când pe scena Teatrului Național de Operă și Balet "Oleg Danovski" au urcat micuțele balerine
într-un recital de sfârșit de an școlar. Mai rotunjoare sau mai silfide, copilele s-au străduit să demonstreze că sunt chiar pasionate de această artă și că țintesc către mari nume ale scenei românești și internaționale.
Seara a fost deschisă cu o polcă savuros interpretată de grupa mică a școlii, căreia i-au urmat un vals, un dans spaniol din "Carmen", de Bizet, în interpretarea balerinelor de la școala de balet din Cumpăna.
Am remarcat solo-urile puse în scenă de Vicki Cristopulos ("Pasărea Roz") și Zoe Caraiani ("Pakita" de L. Minkus), probabil "piesele de rezistență" ale instituției. Toate fetele (și cei doi băieți) merită însă aplauze, ei constituindu-se în acea categorie de copii care-și sacrifică din timpul de joacă pentru a exersa o viitoare carieră artistică. Și o fac, așa cum spuneam, cu pasiune, pentru că mai târziu, în aceeași seară, unele dintre micile Maia Plisețkaia, după ce au coborât de pe scenă, au mai dat un spectacol și în parcul din fața teatrului.
Taguri
Articolul anterior Tax unpredictability impedes British investors to pump money into the Romanian market
Articolul următor "Nu vreau ca alții să culeagă roadele muncii mele"

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei