Recomandări la TV

de Cuget Liber Sâmbătă, 02 Aprilie 2016 162
Duminică, 3 aprilie, de la ora 22, TVR 2 și TVR HD difuzează Gala Premiilor Radio România Cultural, eveniment care a avut loc pe scena Teatrului Odeon din București și care a premiat cele mai importante realizări culturale ale anului 2015.

În cadrul galei, au fost acordate trei premii speciale: Premiul de Excelență i-a fost decernat istoricului Neagu Djuvara, premiul Lux Mundi i-a revenit artistului vizual Dan Perjovschi, iar premiul In memoriam Iosif Sava i-a fost acordat acordat pianistei Raluca Știrbăț.

Pe secțiuni au fost acordate următoarele: Premiul pentru Proză i-a revenit lui Mircea Cărtărescu, pentru Solenoid, Editura Humanitas; Premiul pentru Film a revenit regizorului Radu Jude, pentru filmul Aferim!; Premiul pentru Poezie i-a fost înmânat lui Robert Șerban, pentru volumul Puțin sub linie, Editura Cartea Românească; Premiul pentru Teatru a fost decernat Echipei proiectului Antisocial - o coproducție a Teatrului Național Radu Stanca și a Universității Lucian Blaga din Sibiu, semnată de Bogdan Georgescu; Premiul la categoria Arte plastice a fost obținut de artistul plastic Liviu Stoicoviciu pentru expoziția Orașe imaginate (curator: Călin Dan) de la Muzeul Național de Artă Contemporană; Premiul pentru Muzică i-a revenit compozitorului Adrian Enescu, pentru complexitatea artistică a proiectului BachFiles; Premiul pentru Educație a fost obținut de Asociația MetruCub, pentru coordonarea proiectului Susține cultura în educație; Premiul pentru Știință - Roxana Rădvan, coordonatoarea Centrului de Excelență pentru Restaurare prin Tehnici Optoelectronice CERTO.

La secțiunea Proiecte culturale și festivaluri a fost laureat Radu Afrim pentru conducerea artistică a Galei Tânărului Actor HOP.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei