Mamaia devine, începând de astăzi,
gazda unui eveniment cultural inedit și captivant: spectacole de
reconstituiri istorice, desfășurate pentru prima oară în această formă, în stațiune. Evenimentul va avea loc în Piațeta Perla, în fiecare seară din
Minivacanța de Rusalii între orele 18:00 și 20:00, în perioada joi –
duminică, și va continua pe tot parcursul verii, în fiecare weekend,
până pe 7 septembrie.
- Publicitate -
Spectacolele sunt susținute de Asociația
Culturală Tomis, un grup renumit de „reenactori”, care vor recrea scene
autentice din diferite epoci istorice:
- Antichitate
- Evul Mediu
- Secolul al XIX-lea (1800)
- Primul și Al Doilea Război Mondial
Timp de două ore în fiecare seară,
publicul va fi transportat înapoi în timp prin: prezentări de costume, arme,
armuri și obiecte din viața civilă și militară; ateliere meșteșugărești
interactive; demonstrații de luptă spectaculoase; reconstituiri istorice în
decoruri de epocă, cu participarea a 6 reenactori, 2 corturi și 2 ateliere
tematice.
Aceste reprezentații nu doar că
îmbogățesc oferta de divertisment a stațiunii, dar aduc și o valoroasă
componentă educativă, potrivită pentru toate vârstele – în special pentru
copii, pe toată durata vacanței de vară.
„Este un eveniment unic, pe
care nu trebuie să-l ratați!
Vă așteptăm, în fiecare seară a minivacanței și apoi în weekenduri, să
(re)descoperiți istoria, așa cum nu ați mai văzut-o, în inima Stațiunii!. Ne-am
propus ca Mamaia să fie nu doar o destinație de vacanță, ci și un spațiu viu,
în care trecutul prinde viață, iar turiștii se bucură de experiențe memorabile,
în fiecare sezon”, a declarat Președintele Organizației de Management al Destinației (OMD)
Mamaia Constanța, George Măndilă.
Organizația de Management al
Destinației Mamaia – Constanța susține activ promovarea culturii, istoriei și
tradițiilor prin evenimente autentice, educative și atractive pentru toate
vârstele.