Regal al elevilor Colegiului „Regina Maria”, pe pagina de Facebook a IȘJ Constanţa

de Andreea PERHAIȚĂ Luni, 28 Decembrie 2020 750
Prestaţiile elevilor Colegiului Naţional de Arte „Regina Maria” din Constanţa la diferite competiţii şi evenimente culturale pot fi vizionate pe pagina de Facebook a Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa. Iniţiativa aparţine conducerii instituţiei, care îşi propune astfel să promoveze spaţiul educaţional pe care acest colegiu îl oferă comunităţii din judeţul Constanţa.

Proiectul demarat se numeşte „Să vorbim numai despre artă” şi vor fi oferite publicului larg înregistrări de la concursurile la care au participat elevii colegiului şi în care şi-au etalat abilităţile şi talentul. „Pasiunea pentru creaţie şi preocuparea pentru frumos reprezintă azi statutul privilegiat al artelor în rândul ştiinţelor umaniste, simbol al manifestării autentice a personalităţii artistice. În acest context, Colegiul Naţional de Arte «Regina Maria» reprezintă un reper al învăţământului vocaţional, recunoscut atât la nivel naţional, cât şi internaţional. Rezultatele obţinute de elevii acestei instituţii, coordonaţi de către cadre didactice profesioniste, cu preocupare pentru frumos, au asigurat colegiului imaginea unei unităţi de învăţământ care oferă tinerilor şansa de a se dezvolta armonios, în direcţia formării unei personalităţi creative, consumatoare de estetic”, precizează reprezentanţii IȘJ Constanţa.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei