Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Regizorul Nicolae Tănase: "Nu încerc să arăt cu degetul!"

de Ana FULAȘ IONESCU Sâmbătă, 24 Octombrie 2015 217 1 min citire
Lungmetrajul de debut al regizorului Nicolae Constantin Tănase, "Lumea e a mea", a avut joi seară două proiecții de gală la Constanța: la Cityplex Tomis și la Cinema City Park. Proiecția s-a făcut în prezența regizorului Nicolae Constantin Tănase, scenografei Adelina Bădescu și a actrițelor Ana Maria Guran, Iulia Ciochină, Oana Rusu, Ana Vătămanu și a actorului Florin Hrițcu. 
Constănțenii au recunoscut locurile din Constanța, unde s-a filmat timp de 20 de zile lungmetrajul. Astfel, în film apar mai multe licee constănțene: "Ovidius", "Decebal", Colegiul "Carol I" etc. 
Nicolae Constantin Tănase, regizorul filmului, a declarat că nu încearcă să arate cu degetul și nici să traseze repere morale. "Lumea e a mea" este o dramă despre generația 2000 și aduce în prim plan povestea Larisei (Ana Maria Guran), o adolescentă ca oricare alta din Constanța.
Este un film colorat și amar, viu și strident, despre revolta inutilă a unei ge-nerații pentru care notorietatea se măsoară în vizualizări pe youtube și like-uri pe Facebook. A obținut premiul de debut la Zilele Filmului Românesc (Festivalul Internațional de Film Tran-silvania 2015), Trofeul Anonimul la Festivalul Internațional de Film Independent Anonimul 2015 și mențiunea specială a juriului în competiția East of the West - a Festivalului de la Karlovy Vary 2015.
 
Filmul va rula în cinematografe în pe-rioada 23 octombrie - 5 noiembrie.
Taguri
Articolul anterior Povestea orașului dobrogean dispărut. Apare pe hărțile comerciale și militare
Articolul următor "O noapte la Veneția", în deschiderea Festivalului Muzicii și Dansului

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei