Vineri,
10 decembrie, de la ora 19, maestrul Tudor Gheorghe revine pe scena Casei de
cultură a sindicatelor din Constanța cu cea mai recentă premieră a sa intitulată
„Risipitorul de frumuseți”.
- Publicitate -
Acompaniamentul
va fi asigurat de Grupul vocal și Orchestra Concertino din Chișinău, sub
bagheta dirijorului și orchestratorului Marius Hristescu.
Prețul
biletului este de 150 lei și se poate achiziționa de la agenția Casei de
cultură.
Participarea
este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului
SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete
de vaccinare și persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și
a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.
Un palmares impresionant în peste cinci
decenii de carieră
Tudor
Gheorghe (76 ani) a absolvit Liceul „Nicolae Bălcescu” (în prezent Colegiul
Naţional „Carol I” – n.r.) din Craiova, apoi a urmat cursurile Institutului de
Artă, Teatru şi Cinematografie din Bucureşti (IATC), pe care le-a absolvit în
1966.
După
absolvirea facultăţii, a fost angajat la Teatrul Naţional din Craiova, unde a
debutat în piesa ”Cocoşul negru”, de Victor Eftimiu, în regia lui Ion Olteanu.
La acelaşi teatru a jucat apoi în piese ca „Visul unei nopţi de iarnă” de Tudor
Muşatescu, ”D-ale carnavalului” de I. L. Caragiale, „Doamna nevăzută” de Pedro
Calderón de la Barca şi altele.
În
1969 a avut primul recital – „Menestrel la curţile dorului” – la Festivalul
Naţional de Teatru, când a câştigat Marele Premiu, abordând poezii semnate de
Lucian Blaga, Tudor Arghezi şi Ion Barbu. După doi ani de studii la Institutul
de folclor din Bucureşti, în 1971 a urmat al doilea recital – „Şapte balade”.
În
perioada 1970-1990, actorul Tudor Gheorghe a realizat interpretări de mare
profunzime artistică în „Mitică Popescu” de Camil Petrescu, în „Filfizonul
pedepsit” de John Vanbrugh, în „Unchiul Vanea” de A.P. Cehov, sau inegalabilul
personaj Pasăre din „Piticul din grădina de vară” de D.R. Popescu, scrie
site-ul bestmusic.ro.
Maestrul
Tudor Gheorghe a realizat peste 35 de spectacole-recital de muzică şi poezie,
nu doar în ţară, ci şi în străinătate.
De-a
lungul unei cariere de peste 50 de ani, Tudor Gheorghe a lansat peste 20 de
albume, între care: ”Viaţa lumii” (1974), ”Cântece de dragoste de ţară” (1975),
”Veniţi, privighetoarea cântă” (1976), ”Pasăre galbenă-n pene” (1978),
”Reîntoarcerea” (1999), ”Suflet de român” (2000), ”Primăvara. Simfonic” (2001),
”Toamna. Simfonic 2001”, „Pe-un franc poet” (2002), ”Petrecere cu taraf I”
(2002), ”Iarna. Simfonic” (2003), ”Diligenţa cu păpuşi” (2003), ”Petrecere cu
taraf II/Trimite Vorbă” (2004), ”Între râsuri şi trandafiri” (2005), ”Cu Iisus
în celulă” (2005), ”În căutarea dorului pierdut” (2006), ”Vara. Simfonic”
(2006), ”Calvarul unei inime pribegi” (2007), „Petrecere cu taraf III/Când
Dumnezeu era mai jos” (2007), „Parfumele nebunelor dorinţi” (2007), ”Risipei se
dedă florarul” (2007), ”…de Primăvară” (2009), ”Degeaba” (dublu album, 2012),
”La margine de imperii” (dublu album, 2013), ”Mahalaua Mon Amour” (2013).
Talentul,
munca şi dăruirea maestrului Tudor Gheorghe au fost răsplătite de-a lungul
anilor cu numeroase premii, titluri onorifice, distincţii, printre care:
Ordinul naţional Steaua României în grad de Cavaler (2002), ”Ordinul
Republicii”, cea mai înaltă distincţie a Republicii Moldova (2010), titlul de
Doctor Honoris Causa al Universităţii din Craiova în semn de recunoaştere a
contribuţiei şi dedicării sale în domeniul culturii româneşti (2011), premiul
pentru o viaţă dedicată poeziei autentice în cadrul celei de-a XXI-a ediţii a
Galei Premiilor UNITER (2013), Premiul „Marin Sorescu” – acordat pentru
contribuţia excepţională în interpretarea poeziei lui Marin Sorescu şi pentru întreaga
creaţie artistică (2013), laureat al Galei Premiilor „Constantin Brâncoveanu”
pentru contribuţia la istoria şi cultura noastră (2014).
În
octombrie 2016, Tudor Gheorghe a lansat cartea „Vă dau un an din viaţa mea” în
foaierul Teatrului Naţional „Marin Sorescu” din Craiova, acesta fiind primul
volum semnat de apreciatul artist şi care este considerat de criticii literari
un roman memorialistic şi un jurnal de călătorie, precizează site-ul
https://tudorgheorghe.info/.
Cartea
a fost apoi prezentată publicului din ţară, în cadrul turneului „Toamna.
Simfonic”, care s-a desfăşurat în oraşele Constanţa, Iaşi, Suceava, Botoşani,
Cluj-Napoca, Timişoara, Bucureşti.