Duminică, 07 Iunie 2026

S-a semnat contractul de execuție pentru modernizarea Școlii Gimnaziale nr. 37 din Constanța

de Mirabela ȘERBĂNESCU Miercuri, 02 Aprilie 2025 357 < 1 min citire
S-a semnat contractul de execuție pentru modernizarea Școlii Gimnaziale nr. 37 din Constanța
Potrivit Primăriei Constanța, proiectul „Creșterea eficienței energetice a imobilului Școala Gimnazială nr. 37, Constanța" reprezintă un pas important în modernizarea infrastructurii educaționale a orașului.
Acesta este finanțat prin intermediul Planului Național de Redresare și Reziliență - Renovarea energetică a clădirilor publice, având o valoare totală de peste 16 milioane de lei, iar termenul de execuție este de 18 luni, începând din momentul demarării lucrărilor, care vor fi inițiate în scurt timp după emiterea ordinului de începere.
Principalele lucrări incluse în proiect: consolidarea elementelor structurale și nestructurale ale clădirii; montarea balustradelor noi la scările de acces; refacerea trotuarelor de protecție și a hidroizolației acoperișului; implementarea unui sistem eficient de preluare a apei pluviale; montarea covorului tactil pentru persoanele cu dizabilități.
Totodată, vor fi efectuate şi lucrări de eficiență energetică, care constau în termoizolarea pereților exteriori și a planșeului peste etajul 2; înlocuirea tâmplăriei exterioare; modernizarea instalațiilor sanitare, termice, electrice și de ventilație; implementarea unui sistem de stingere a incendiilor și a unui sistem de detectare, semnalizare și alarmare la incendiu; montarea instalațiilor de producere a energiei electrice din surse alternative.
Taguri
Articolul anterior MAE anunţă scumpirea taxelor de drum în Bulgaria
Articolul următor O nouă ediție INTERIO, la Pavilionul Expozițional din Constanța

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei