Furios și iute, varianta de Lumina! Nu a oprit la semnalele polițiștilor, pentru că nu avea permis

S-au pus în vânzare bilete la cea mai recentă premieră a Teatrului "Căluțul de Mare"

de Simona ANGHEL Miercuri, 09 Octombrie 2024 7807
Miercuri, 23 octombrie 2024, ora 18.00, Teatrul pentru Copii și Tineret „Căluțul de Mare” invită publicul la spectacolul „Vicleniile lui Scapin”, o adaptare după J.B.P. Moliere. Regia artistică îi aparține maestrului Lică Gherghilescu, cel care, cu mult profesionalism, redă atmosfera Comediei dell’ Arte italiene din secolul al XVII-lea. Conceptul scenografic este realizat de Mihai Constantin Ranin.
Spectacolul, cu o durată de 90 minute, este dedicat etapei de vârstă 14+ și prezintă cu mult umor povestea lui Scapin, valetul fiului unui binecunoscut burghez bogat, în vârstă și cam tipicar. Sufletist și cu o imaginație aparte, el reușește să iasă mereu din încurcăturile pe care tot el le-a creat, prin inteligența și șiretenia sa, dar și prin atitudinea optimistă și plină de umor în fața oricărei situații, mai ales când își dorește din toată inima să își ajute cei doi prieteni.
Alături de Scapin, spectatorii vor face cunoștință cu multe alte personaje, unele foarte haioase și altele cu multe slăbiciuni și vicii: Argante, Geronte, Octave, Leandre, Zerbinette, Hyacinthe, Sylvestre și Nerine.
În această piesă, îi veți reîntâlni reîntâlni pe actorii: Adi Gheo, Emanuel Cristoiu, Daniel Minciună, Vlad Ianuș, Grațian Prisacariu, Sergiu Bucur, Denisa Iova, Cătălina Oțeleanu, Narcisa Hanganu.
Preț bilet copii 14+ și tineret: 15 lei.
Biletele sunt puse în vânzare la casieria teatrului, str. Aristide Karatzali, nr. 16. 

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei

Redacție Abonamente Publicitate Contact Arhivă Comunicate Sursa de Sănătate Termeni și condiții Politica de confidențialitate