Constanța, 28 mai 2025 – Ieri (marți, 27 mai),
Andrei Șelaru (alias Selly),
co-fondator al festivalului Beach, Please!, a participat la conferința
„Alternative – să fii cool”, un eveniment organizat de Inspectoratul Școlar
Județean Constanța, în cadrul proiectului național SAVE, dedicat prevenirii consumului de substanțe în rândul
tinerilor.
- Publicitate -
Peste 650 de elevi constănțeni au fost
prezenți în sală, într-un dialog autentic și necesar despre alegeri, influență
și responsabilitate. Selly le-a vorbit deschis despre presiunea socială, despre
iluzia falsă a „normalizării” consumului și despre importanța alternativelor
sănătoase și creative.
“Să te droghezi nu
este cool, nu te face mai interesant, mai șmecher. Un tânăr în ziua de astăzi
ar trebui el însuși să reprezinte o schimbare pozitivă în anturajul lui”, a
declarat Selly în cadrul conferinței.
Evenimentul face parte
din inițiativa SAVE – educație
peer-to-peer, un program unic în România, care implică activ elevii în
prevenirea consumului de substanțe. Pe scenă au intervenit și specialiști
implicați constant în proiect: dr. Sorina Ispas, prof. univ. dr. Mihaela Rus și
dr. Adriana Câmpeanu, care au adus perspective medicale și psihologice
relevante asupra consumului de substanțe în rândul tinerilor. Totodată, elevii
Ambasadori SAVE au beneficiat de o sesiune dedicată de discuții cu Selly, în
care și-au prezentat activitățile și au explorat modalități de colaborare pe
termen lung.
Pentru Beach, Please!,
acest demers vine în continuarea mesajului transmis constant: festivalul este un spațiu dedicat
libertății, dar și siguranței. Un loc în care distracția nu trebuie să fie
toxică, iar influența să însemne impact pozitiv. Peste 800 de agenți de pază
fac parte din echipa care va furniza servicii de securitate Beach, Please!, cu
scopul de a verifica atent persoanele care intră în festival și obiectele lor
personale.
Campania SAVE, gândită
pe limbajul și codurile generației Z, se derulează în două faze – înaintea și
în timpul festivalului – printr-un mix de medii: digital, OOH, radio și
activări creative on-site.