Spectacolul caritabil "Romeo și Julietta", organizat de balerinii Teatrului Național de Operă și Balet "Oleg Danovski", miercuri seară, s-a jucat cu sala arhiplină.
- Publicitate -
Prestația balerinilor a fost emoționată, artiștii reușind să strângă 4.355 lei și suma de 150 de euro, bani care au fost deja trimiși în contul familiei. Întreaga lume a balerinilor s-a unit pentru a-l ajuta pe prim-solistul care a cucerit publicul din întreaga lume, Bogdan Nicula, diagnosticat cu ASL (scleroză laterală amiotrofică). Nicula s-a remarcat de foarte tânăr, fiind un dansator extraordinar, de o plastică și expresivitate fantastică!
Prim-solistul, coregraful Horațiu Cherecheș, prieten apropiat de-al lui Bogdan, ne-a mărturisit că tot colectivul de balerini a fost cu gândul la cel care a reprezentat școala românească de balet cu brio.
"Mă bucur că am reușit să strângem acești bani! A fost un spectacol de senzație și am reușit să ne mobilizăm. Din păcate, ne amintim de valorile noastre doar când pleacă în străinătate, când trec în neființă sau când se îmbolnăvesc grav!", a afirmat Cherecheș.
Suma obținută în urma organizării acestui spectacol a fost deja depusă în contul familiei pentru a contribui la plata operației și a tratamentului. Cei care doresc să-l ajute pe artistul Bogdan Nicula pot face acest lucru depunând bani în conturile RO55BRDE441SV25286444410 sau RO55BRDE441SV25286444410.