La sfârșitul discuțiilor de ieri cu reprezentanții sindicatelor, secretarul de stat Cătălin Baba a anunțat că datorită unui ordin al Ministerului Educației ce permite absolvenților de licee pedagogice cu studii superioare să ocupe funcția de profesor în ciclul primar, peste 28.000 de învățători și educatori vor beneficia de majorări salariale de până la 15%, în funcție de vechime. "În total, suma alocată pentru aceste majorări este de circa 80 de milioane de lei, care se vor acorda din ianuarie 2010. Există deja note elaborate în interiorul ministerului, care au fost transmise inspectoratelor pentru a ști cum se fac încadrările", a explicat Baba.
- Publicitate -
Altfel spus, un cadru didactic încadrat ca învățător sau educator poate ocupa de acum funcția de profesor dacă, între timp, a devenit absolvent de studii superioare.
"Majorările vor fi între 2 și 15 procente, după vechime, și trebuie plătite începând cu salariul pe ianuarie 2010", a declarat secretarul general al Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), Liviu Pop.
În rest, sindicaliștii din învățământ s-au arătat dezamăgiți de rezultatul discuțiilor purtate marți cu reprezentanții Ministerului Educației, afirmând că au primit răspunsuri "evazive și nelămuritoare" la problemele care au făcut obiectul întâlnirii, potrivit liderului Federației "Alma Mater", Anton Hadăr.
"Nu am primit răspunsuri mulțumitoare la niciuna dintre probleme. Despre cel de-al 13-lea salariu pe 2009, ni s-a răspuns doar că există intenția ca acesta să fie plătit. În privința sporului de doctorat pentru profesorii din preuniversitar, ministerul nu vrea, din câte se pare, să facă niciun demers, iar despre Legea educației ni
s-a spus că o vom primi atunci când va fi gata", a declarat Hadăr, la sfârșitul discuțiilor care au avut loc la sediul ministerului.