Federația Sindicatelor Libere din Învățământ atrage atenția că angajații din Educație au printre cele mai mici salarii din sistemul bugetar, în ciuda majorărilor anunțate în acest an.
"Avem profesori care sunt plătiți cu mult mai puțini bani decât secretarele sau șoferii din primării, care beneficiază de salarii stabilite discreționar. Este de-a dreptul revoltător, însă cum au reușit aleșii să ajungă la salarii de zece ori mai mari decât ale profesorilor care au ani întregi de experiență la catedră", explică Simion Hancescu, președintele FSLI.
De la 1 ianuarie 2018 un profesor debutant, care avea în luna decembrie a anului trecut un venit net de 1.440 de lei, va primi o majorare salarială de doar 55 de lei. Este suma reală pe care o primește un cadru didactic, după creșterea salariului brut cu 25%. În realitate, majorarea salariului net este de doar 3,8%, după ce vor fi plătite contribuțiile către stat.
Un profesor, cu peste 40 de ani de muncă, va avea de la 1 ianuarie 2018, salariul net de 2.887 lei, ceea ce înseamnă o creștere a acestuia cu 117 lei, respectiv, o creștere reală de 4,2 %.
Prin Legea cadru nr. 153/2017, prin care a fost stabilit raportul de 1/12 între cel mai mic și cel mai mare salariu de la stat, personalul didactic de predare este poziționat între 1,64 și 2,76 (coeficienți de salarizare), ceea ce înseamnă că personalul didactic de predare este situat în treimea inferioară a grilei de salarizare.
"Îi reamintim, pe această cale, ministrului Muncii, doamna Lia Olguța Vasilescu, faptul că această lege a fost elaborată, fără să existe negocieri serioase, confederațiile sindicale nu au primit acest proiect și nu au avut posibilitatea de a analiza proiectul în ansamblu. Au fost doar întâlniri separate cu liderii domeniilor ocupaționale, cărora li s-au prezentat grilele sectoriale și care nu au știut ce se întâmplă și în celelalte sectoare de activitate, așa cum au decurs negocierile la Legea nr.284/2010. Legea de salarizare în sistemul bugetar ar fi trebuit să așeze salariații în grile în funcție de cât de mult depinde dezvoltarea economică a României de domeniul din care fac parte aceștia. Privind grilele de salarizare, administrația și cei care lucrează în instituțiile de forță ale statului român sunt domeniile cele mai importante din România, în viziunea celor care au aprobat această lege", precizează liderul de sindicat.
Reguli discriminatorii
Potrivit acestuia, Legea cadru nr.153/2017 este o lege nedreaptă, atât timp cât regulile de aplicare sunt diferite și discriminatorii.
"În timp ce angajații din Educație vor primi acum, la început de an, sume infime, pentru aleși s-au făcut reguli speciale care s-au aplicat chiar de la data de 1 iulie 2017, când a intrat în vigoare acest act normativ. În cazul acestora se acordă indemnizații calculate prin înmulțirea coeficienților de ierarhizare cu salariul minim brut pe economie, care este începând cu data de 1 ianuarie 2018, de 1.900 lei", mai spune Simion Hancescu.
3.850 de lei, salariu de șofer
Acesta dă și câteva exemple de indemnizații ale aleșilor locali. Astfel, un viceprimar de comună sub 3.000 de locuitori are un salariu brut de 5.700 de lei, un viceprimar de municipiu reședință de județ primește brut 15.200 de lei, iar primarul capitalei - 19.000 de lei.
Însă, pentru angajații din primării și consilii locale sau județene nu există coeficienți de ierarhizare, salariile acestora depinzând de bunăvoința șefului instituției și de venitul pe care îl primește acesta. Așa s-a ajuns la situația în care sunt primării în care șoferii sau secretarele au salarii mai mari decât un profesor cu 25 de ani vechime.
Dacă în alte țări, cu economie dezvoltată și cu democrație avansată, salariile din administrația publică sunt mai mici decât cele din învățământ, în România salariul mediu net din adiministrație este de aproximativ 3.850 de lei, în timp ce în Educație acesta este de aproximativ 2.350 de lei.