Săptămână grea pentru elevii de clasa a VIII-a

de Simona ANGHEL Luni, 22 Aprilie 2013 179
Aproximativ 6.200 de elevi de clasa a VIII-a, din școlile constănțene, vor susține probele din cadrul celei de-a doua simulări organizate, în acest an școlar, de Inspectoratul Școlar Județean Constanța. 
Marți, 23 aprilie, în intervalul 12.00-14.00, se desfășoară prima probă, la disciplina Limba și literatura română, urmând ca joi, 25 aprilie, să aibă loc proba la Matematică. 
Lucrările scrise vor fi evaluate la nivelul unității de învățământ (centru de examen / centru de comunicare). Evaluarea se va realiza de către profesorii unității școlare, pe cât posibil lucrările elevilor claselor la care aceștia nu predau. În cazul în care nu este posibil acest lucru, evaluarea va fi realizată și de către profesorii care predau la clasele respective. În situația unităților școlare cu una-două clase a VIII-a, pentru a se putea realiza evaluarea lucrărilor în pereche, comisia din centrul de examen va apela la președintele comisiei / președinții comisiilor din unitatea / unitățile de învățământ învecinată / învecinate, care va / vor desemna profesori evaluatori din aceste unități școlare. 
Rezultatele evaluării vor fi comunicate elevilor, prin afișarea acestora la fiecare centru de examen ori centru de comunicare, în data de 9 mai, până în ora 12. De asemenea, rezultatele evaluării la cele două discipline vor fi transmise comisiei județene în data de 9 mai, până la ora 14. Acestea vor fi analizate la nivel de clasă, discutate cu elevii și cu părinții. 
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei