În această săptămână, la Liceul Teoretic "George Călinescu" Constanța, elevii și profesorii au creat un program prin care se celebrează, prin diverse activități artistice și culturale, sărbătorile de iarnă.Întreaga școală este antrenată în concursul deja tradițional "Cea mai frumoasă clasă de Crăciun", aflat la a cincea ediție. Conform regulamentului de desfășurare, în urmă cu 10 zile, elevii au fost invitați să își împodobească sala de clasă cu brazi, globuri, ghirlande și luminițe, într-un decor original și plăcut. Aceștia și-au pus la încercare imaginația și creativitatea, pentru că o mare parte dintre podoabe au fost confecționate chiar de ei, din materiale reciclabile. După zilele febrile de pregătire, a avut loc jurizarea și stabilirea câștigătorilor.
- Publicitate -
La orele de limbi străine, elevilor le vor fi aduse aproape tradițiile de Crăciun ale altor popoare. În plus, aceștia vor fi antrenați în confecționarea de felicitări și inscripționarea acestora cu urări și mesaje în limbile engleză, franceză, italiană, spaniolă sau germană.
Profesorii diriginți vor organiza acțiuni caritabile, în cadrul cărora elevii vor descoperi bucuria de a dărui și de a ajuta pe cei aflați în nevoie. De exemplu, în organizarea prof. Ana Colțea și Iulia Negrilă, va avea loc activitatea "Să ne jucăm împreună de Crăciun", dedicată copiilor de la Școala Gimnazială Tătaru.
Nașterea Domnului va fi marcată și prin serbări organizate în clase, în care regia și rolurile principale aparțin elevilor, iar invitați vor fi profesorii și părinții acestora. De exemplu, clasa a X-a E va organiza activitatea "Faites les fêtes avec nous", clasa a VIII - serbarea "Atmosferă de Crăciun", iar clasa a V-a (diriginte prof. Eugenia Crăciun) - spectacolul "Colinde, colinde".
Finalul de semestru va fi marcat de spectacolul "Vis de iarnă", susținut de cei mai talentați elevi din clasele V-XII, la care vor fi invitați să participe părinții și profesori de azi și de ieri ai școlii.
"Evenimentele acestei săptămâni vor avea rolul de a ne aduce pe toți mai aproape de sărbătoarea Crăciunului, de spiritul acestuia, prin descoperirea bucuriei de a cânta, de a crea, de a dărui", a declarat prof. Eugenia Crăciun, coordonator de proiecte și programe educative la Liceul Teoretic "G. Călinescu".