Vineri, 05 Iunie 2026

SĂRBĂTOARE IMPORTANTĂ PENTRU CREȘTINI

de Cuget Liber Miercuri, 22 Noiembrie 2017 235 < 1 min citire
SĂRBĂTOARE IMPORTANTĂ PENTRU CREȘTINI
Sâmbătă, 25 noiembrie, Biserica Ortodoxă face pomenirea Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina. Cu acest prilej, vineri, 24 noiembrie, începând cu ora 16.30, Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia Taina Sfântului Maslu la biserica "Sf. Ecaterina" din localitatea Tuzla (str. Constanței, nr. 71). Așezământul de cult a fost ctitorit în anul 1884, de către omul politic și istoricul Mihail Kogălniceanu. Sâmbătă, 25 noiembrie, începând cu ora 8.15, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși Sfânta Liturghie la biserica "Sfânta Mare Muceniță Ecaterina" din cartierul constănțean Tomis Plus-Boreal, lăcaș de cult ce își serbează hramul.
Sfânta Mare Muceniță Ecaterina s-a născut în anul 294, într-o familie nobilă, unde a primit o educație aleasă. S-a convertit la creștinism pe vremea împăraților prigonitori Dioclețian și Maximian. 
Datorită înțelepciunii de care a dat dovadă, a reușit să demonstreze superioritatea credinței creștine față de filosofia păgână grecească și să îi convertească la Hristos pe mulți învățați ai timpului. Din acest motiv a fost arestată și dusă la judecată înaintea autorităților romane, apoi a fost supusă la chinuri și, în cele din urmă, a fost condamnată la moarte tăindu-i-se capul. Sfintele sale moaște se află în mânăstirea "Sf. Ecaterina", de pe Muntele Sinai, din Egipt.
Taguri
Articolul anterior Mii de locuri de muncă vacante pentru șomeri. Iată ce se caută!
Articolul următor TRAGEDIE LA CONSTANȚA / Militarul care și-ar fi incendiat locuința în care stătea cu chirie s-a sinucis

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei