Elevii, părinții și cadrele didactice de la Școala cu clasele I-VIII "Nicolae Tonitza" din Constanța sărbătoresc an de an Ziua școlii pe data de 6 decembrie. Anul acesta, sub genericul "Arc peste timp: 30 de ani" (1981 – 2011), conducerea școlii a gândit trei zile de aniversare.
- Publicitate -
După ce ieri, în sala de festivități a Colegiului Național de Arte "Regina Maria" elevii școlii au prezentat un spectacol aniversar, astăzi este programată Ziua porților deschise, ce va debuta cu un vernisaj intitulat "Arc peste timp", expozanți fiind foști și actuali elevi ai școlii. Urmează două târguri ale elevilor de la ciclul primar și apoi de la ciclul gimnazial.
Miercuri, 7 decembrie, orele de curs se vor desfășura în decoruri speciale, elevii purtând costume de carnaval.