Elevii claselor a VIII-a din Școala Gimnazială Nr. 38 "Dimitrie Cantemir" Constanța au răspuns "prezent" la clinchetul ultimului clopoțel al acestei etape importante din viața lor, gimnaziul.
- Publicitate -
Le-au fost alături, la fel de emoționați, profesorii care, timp de 8 ani, i-au îndrumat cu pricepere și răbdare pe drumul cunoașterii.
Momentul a fost prilej și pentru înmânarea cheii succesului de către elevul Adelin Stanca, șef de pro-moție, elevelor Bianca Olingheru și Andreea Popa, din clasa a VII-a A.
După discursurile emoționante ale diriginților, a luat cuvântul prof. dr. Iris Sarchizian, director, care i-a felicitat atât pe elevi, pentru rezultatele deosebite la învățătură, ce fac cinste școlii și învățământului constănțean, cât și pe profesorii și pe părinții acestora, urându-le absolvenților mult succes, o viață plină de realizări și îndemnându-i să nu-și uite mentorii și să revină în școală ca oameni formați, valoroși și realizați.
În final, elevii și profesorii prezenți au cântat împreună "Gaudeamus Igitur", simbol al bucuriei și al recunoștinței.