Pe 20 aprilie, la Mănăstirea Dervent din comuna Lipnița, sat Galița, credincioșii din județul Constanța sunt așteptați la ceremonialul religios desfășurat cu ocazia sărbătoririi hramului bisericii.
- Publicitate -
Potrivit unui comunicat de presă, la această manifestare s-a estimat până acum, participarea a aproximativ 5000 de credincioși din întreg județul Constanța, dar și din județele limitrofe.