Una
dintre cele mai valoroase piese aflate în patrimoniul Muzeului de Istorie
Națională și Arheologie Constanța va putea fi admirată, în această vară, de
publicul din întreaga țară. Este vorba despre celebra statuie a Șarpelui
Glykon, inclusă în expoziția „Muzeul Muzeelor”, găzduită de Muzeul Național de
Artă al României.
- Publicitate -
Datată
la sfârșitul secolului al II-lea – începutul secolului al III-lea după Hristos,
impresionanta sculptură din marmură a fost descoperită în anul 1962 la Tomis și
face parte din celebrul „Tezaur de sculpturi de la Tomis”, una dintre cele mai
importante descoperiri arheologice realizate pe teritoriul Dobrogei.
Considerată
o piesă de referință a patrimoniului cultural dobrogean, statuia impresionează
atât prin unicitatea reprezentării sale, cât și prin starea excelentă de
conservare. Totodată, aceasta oferă informații valoroase despre viața
religioasă și culturală din spațiul vest-pontic în perioada romană.
Expoziția
„Muzeul Muzeelor” reunește peste 100 de obiecte de patrimoniu excepționale
provenite din colecțiile unor importante muzee din România, dar și din
patrimoniul Muzeului Național de Artă al României. Proiectul propune publicului
o incursiune în istoria și cultura țării, prin intermediul unor capodopere
reprezentative pentru diferite regiuni și epoci.
Cei
interesați vor putea admira statuia Șarpelui Glykon și celelalte exponate în
perioada 12 iunie – 4 octombrie 2026, la sediul central al Muzeului Național de
Artă al României din București, de pe Calea Victoriei. Expoziția oferă o
oportunitate rară de a descoperi, într-un singur loc, unele dintre cele mai
importante valori ale patrimoniului cultural românesc.