Un alt scandal a izbucnit la Constanța. De data aceasta unul cultural. Concertul Mariei Coman care ar fi trebuit să se desfășoare, luni, 12 ianuarie 2026, la Centrul Jean Constantin a fost anulat pentru a doua oară, după ce fusese programat inițial pe 22 decembrie 2025.
- Publicitate -
Ieri dimineață, organizatorul Doit Events a făcut următirul anunț:
„ANUNȚ IMPORTANT – 12.01.2026 (Constanța) – EVENIMENT "MARIA COMAN ȘI CORUL KINONIA” ANULAT
Din respect pentru public și pentru că vorbim despre un concert live, anulăm evenimentul programat astăzi, 12.01.2026, deoarece nu am primit confirmarea finală, în scris, că artista va susține vocal evenimentul în forma în care a fost promovat și pentru care s-au cumpărat bilete.
Motivul este simplu: nu am primit confirmarea fermă că artista va cânta personal la concert, în condițiile în care există un precedent recent care ne obligă să fim extrem de clari și responsabili.
* La evenimentul din 22.12.2025, prestația a fost afectată de o prevedere contractuală care permitea ca interpretarea să fie preluată de cor în anumite situații.
* Tocmai din acest motiv, pe 11.01.2026, pe tot parcursul zilei, am insistat repetat atât către artistă, cât și către manager, pentru o confirmare de 100% că va cânta personal la concertul din 12.01.2026 , totodată atașând un act adițional de anulare a evenimentului în caz ca starea medicală nu îi permite!
* Nu am primit un răspuns clar până în momentul în care deja am anunțat anularea evenimentului(la ora 23:45), în baza lipsei unei garanții cerute anterior.
Înțelegem orice situație medicală și nu comentăm starea de sănătate a nimănui. Dar nu putem chema oamenii la sală și vinde un concert “Maria Coman ȘI Corul Kinonia” fără o confirmare clară că prestația dânsei va avea loc garantat.
Știm că mulți dintre voi ați așteptat această seară, așa că vă prezentăm pe scurt, factual, contextul care ne-a adus aici:
Ce s-a întâmplat (cronologic)
* 09.05.2025: am contactat echipa artistei pentru un concert de Crăciun la Constanța (22.12.2025). Accept verbal, cu mențiunea că în septembrie semnăm contractul.
* 09.09.2025 – 22.12.2025: am solicitat în repetate rânduri contractul / detaliile scrise necesare organizării. Comunicarea a fost preponderent telefonică, iar documentele au întârziat.
* În perioada organizării, formula artistică s-a modificat de mai multe ori (numărul de membri ai corului / echipa), inclusiv în proximitatea evenimentului.
* 22.12.2025 (ziua evenimentului): contractul a fost transmis de către dansa ,cu câteva ore înainte de spectacol și a inclus o prevedere prin care, într-un caz de FORȚĂ MAJORĂ , prestația putea fi preluată integral de către cor, în timp ce onorariul rămânea neschimbat.
* În aceeași zi, ni s-a comunicat că artista nu se simte bine. Am încercat o soluție profesională și amiabilă ,însă a fost fără succes. În final, artista nu a susținut ea concertul , iar publicul a fost anunțat în sală. O parte dintre spectatori au părăsit evenimentul, iar noi am gestionat ulterior un volum mare de solicitări de rambursare și sesizări.
* 23.12.2025: pentru a nu repeta situația și pentru a proteja publicul, evenimentul a fost reprogramat pentru 12.01.2026, cu acordul părților.
* 10–11.01.2026: am revenit către echipa artistei pentru confirmări finale (logistică, componență, program, confirmare de prestație). Am primit din nou o comunicare că starea de sănătate a artistei este incertă (telefonic) , fără o confirmare fermă, scrisă că va cânta dansa , am primit doar răspunsuri vagi “acoperite” de contract și aceiași clauză ce într-o eventuală situație medicală nu garantează ca dansa v-a cânta efectiv ! Încercând să evităm un precedent ca cel de pe 22.12.2025, toate acestea lucruri ducând la o lipsă de încredere ca acest concert v-a fi așa cum l-am promovat și vândut către public!
De ce anulăm azi
Nu putem chema oamenii la sală și vinde un “Concert Maria Coman și Corul Kinonia“ în condițiile în care nu avem confirmare clară că dansa va CÂNTA. Preferăm să anulăm decât să riscăm o situație similară și dezamăgii din nou publicul constănțean!
Toate biletele vor fi rambursate!
Totodată menționăm ca în situația dată Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret “Jean Constantin” nu are nici un fel de implicare în organizarea și anularea acestui eveniment ! Având doar calitatea de instituție ce ne-a Inchirat spațiul!
Acest mesaj nu are intenția de a defăima-o în vreun fel pe Doamna Maria Coman ! Îi urăm multă sănătate și suntem siguri ca dansa se v-a revanșa față de publicul constănțean ! Însă noi ca și companie nu ne-am putut asuma din nou riscul de a dezamăgii consecutiv !
Ne cerem scuze tuturor!”.
În replică artista a transmis un alt comunicat
COMUNICAT PUBLIC referitor la anularea concertului din 12.01.2026 de la Centrul Multifuncțional Jean Constantin din Constanța.
◾️În dimineața zilei de 12 ianuarie 2026 am aflat public despre decizia unilaterală a societății DOIT CULTURE S.R.L. de a anula concertul „Maria Coman și Corul Kinonia”, programat pentru această seară la Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin” din Constanța.
◾️Doresc să precizez oficial, din respect față de spectatorii care așteptau acest eveniment, că eu și membrii Corului Kinonia eram pregătiți să susținem concertul în forma în care a fost promovat, iar anularea nu a fost o decizie care să-mi aparțină.
◾️În comunicarea purtată cu organizatorii, inclusiv în data de 11 ianuarie 2026, am transmis în scris disponibilitatea mea de a mă deplasa la Constanța și de a susține, alături de Corul Kinonia, concertul programat pentru data de 12.01.2026, în condițiile de calitate a interpretării artistice cu care publicul meu este deja obișnuit.
◾️Afirmațiile potrivit cărora nu ar fi existat o disponibilitate fermă din partea mea nu reflectă realitatea și reprezintă o interpretare unilaterală a situației, în dezacord cu realitatea. Regret alegerea organizatorilor de a face publice interpretări personale și aspecte interne ale colaborării, în locul unei soluții constructive, care să protejeze în primul rând publicul.
◾️Respect profund publicul constănțean și prețuiesc încrederea celor care au ales să fie alături de mine. Din acest motiv, dacă decizia de anulare va rămâne definitivă, așa cum v-am anunțat și de dimineață, îmi exprim intenția de a organiza personal un concert la Constanța, pentru a oferi, alături de Corul Kinonia, bucuria sufletească așteptată.
◾️Din respect față de public și totodată față de obligația de a păstra confidențiale clauzele contractului semnat cu organizatorul, nu voi continua în spațiul public discuția iscată în urma anulării unilaterale de către organizator a concertului programat pentru astăzi la Constanța.
Vă mulțumim tuturor pentru înțelegere și susținere,
Maria Coman și corul Kinonia”.