În perioada 21-22 octombrie 2022, s-a desfășurat la Sibiu
ediția I a Conferinței Naționale a Centrelor Județene de Excelență, unități
conexe ale Ministerului Educației, înființate conform OMEC 5956/2020 și
funcționând cu respectarea prevederilor Regulamentul de organizare și
funcționare a centrelor județene de excelență/ Centrului Municipiului București
de Excelență, aprobat prin Ordinului MEC nr. 5562/2020. Din partea Centrului
Județean de Excelență, din Constanța au participat prof. Deacu Mariana și
consilierul școlar prof. Căpățînă Mirela, membri ai consiliului de
administrație al instituției.
La conferință au participat 33 directori și reprezentanți ai
centrelor județene de excelență din 29
de județe, scopul evenimentului fiind crearea unui cadru de colaborare și
cooperare între aceste instituții, pentru realizarea cu succes a misiunii
comune, aceea de a asigura condițiile
pentru selecția, pregătirea, susținerea și motivarea copiilor și
tinerilor capabili de performanțe înalte. Evenimentul a fost organizat de
Centrul Județean de Excelență Sibiu în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean
Sibiu, Universitatea „Lucian Blaga”, Palatul Copiilor din Sibiu și Asociația
ECCE Educația.
După cum informează prof. Marinela Mrejeru, purtător de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Constanța, articipanții au apreciat această acțiune care le-a oferit
oportunitatea de a se cunoaște, de a împărtăși experiența proprie referitoare
la selecția și pregătirea elevilor, de a identifica problemele comune și
soluții posibile.
S-au planificat activități precum: lucru în echipe care să
contribuie la îmbunătățirea programelor de studiu la fiecare disciplină din
ofertele educaționale ale centrelor, dezvoltarea unui BiblioNet, crearea unei
reviste online, desfășurarea de activități în parteneriat educațional și, nu în
ultimul rând, informarea Ministerului Educației referitor la concluziile
agreate de comun acord și aspectele care necesită intervenția specializată a
factorilor decidenți.
Toți participanții au avut convingerea că, împreună, vor
reuși să ofere tuturor elevilor elevilor înscriși la cursurile centrelor de
excelență din județele pe care le reprezintă, un curriculum modern, flexibil,
contexte de învățare activă și personalizată, în funcție de nevoile și
aspirațiile acestora.
Totodată, și-au exprimat încrederea în autoritățile
centrale, în sensul găsirii unor soluții viabile pentru îmbunătățirea cadrului
legal de funcționare a centrelor de excelență, astfel încât să poată susține
sutele de copii înscriși la programele de pregătire, pentru a parcurge drumul
greu, dar frumos al performanței.