Școala cu clasele I-IV Sibioara și Școala "Mihai Viteazul", legate de o frumoasă prietenie

de Simona ANGHEL Joi, 18 Martie 2010 1398
Ieri, un minibus a adus de la Sibioara la Constanța 12 elevi care, cu ajutorul unui articol apărut în ziarul "Cuget Liber", au devenit prieteni fideli ai colegilor lor de la Școala nr. 29 "Mihai Viteazul". La vremea respectivă, prin luna octombrie 2009, rândurile apărute în ziar lăudau inițiativa acestor micuți de a produce diverse lucruri pe care apoi să le vândă pentru a-și cumpăra rechizite necesare desfășurării orelor de clasă. Deși elevi de ani diferiți, învață toți într-o singură încăpere, sub atenta îndrumare a învățătoarei Daniela Dascălu. "Pe cei patru elevi de clasa I și doi de clasa a II-a îi chem de la ora 8, iar pe cei cinci de clasa a V-a și pe fata de clasa a IV-a îi chem de la ora 9,40. Și, astfel, reușesc cu fiecare în parte să parcurg materia și să-i mențin la nivelul colegilor lor din clasele cu orar normal", ne declara ieri învățătoarea. Cu foarte multe emoții, ei au vizitat fiecare clasă primară existentă în cadrul Școlii "Mihai Viteazul", iar colegii lor constănțeni le-au oferit un mic program artistic și dulciuri. La care, în final, s-au adăugat și impresionante cadouri pentru mămicile din Sibioara, pachete alcătuite de părinții copiilor de la Școala nr. 29. "Acțiunea ar fi trebuit să aibă loc în preajma zilei de 8 Martie, dar, pentru că vremea nu a fost priel-nică deplasării lor, am amânat-o mai spre… primăvară", ne declara directoarea Ana Mihu. De fapt, nu este prima acțiune umanitară de acest gen. Imediat după apariția articolului în "Cuget Liber", o delegație de la Școala nr. 29 s-a deplasat, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, la Sibioara, pentru a le înmâna elevilor daruri, constând în materiale sportive, haine, dulciuri, jucării, rechizite, două globuri pământești, dulap și multe altele. "M-a impresionat atât de mult inițiativa lor reflectată în ziar încât am hotărât că stă în puterile noastre să le aducem cu fiecare prilej câte o clipă de bucurie", a mai adăugat prof. Mihu. Și, pentru ca amintirea de ieri să-i ambiționeze spre rezultate cât mai bune la învățătură, cei 12 elevi de la Sibioara au asistat la festivitatea de premiere a laureaților Concursului Național de Evaluare în Educație la Matematică ("Constantin Năstăsescu") și la Limba și Literatura Română, organizat pentru clasele primare.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei