În perioada 19-21 martie, Uni-versitatea "Ovidius" organizează Zilele porților deschise, pentru a prezenta candidaților la studenție oferta educațională a anului universitar 2010-2011. Cu acest prilej, vor putea fi vizitate săli de curs și seminarii din cele două campusuri, cămine studențești, biblioteca, baza sportivă. Va fi lansat Ghidul candidatului la studenție, ediția 2010-2011.
- Publicitate -
Porțile deschise vor avea următorul program: vineri, 19 martie, orele 11-18, sâmbătă, 20 martie, orele 9-18 și duminică, 21 martie, orele 9-14. La 20 de ani de la semnarea actului de naștere al Universității "Ovidius" și sub semnul aniversării patronului spiritual al instituției tomitane, poetul latin Publius Ovidius Naso, manifestarea din aceste zile se dorește un act de cultură dedicat comunității constănțene.