Școala Gimnazială "George Enescu", la ceas aniversar

de Mirabela ȘERBĂNESCU Miercuri, 25 Aprilie 2018 320
Școala Gimnazială "George Enescu" din Năvodari organizează mâine, 26 aprilie, o mulțime de activități artistice și educative prilejuite de sărbătorirea Zilei școlii. Potrivit prof. Liliana Ianțuc, deschiderea festivă va avea loc în amfiteatrul școlii, începând cu ora 11.00, când se va derula un program de prezentare a școlii pentru a-i familiariza pe toți cei prezenți cu activitățile instituției. Vor participa elevi, părinți, cadre didactice și sunt invitați reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Constanța și ai administrației publice locale. Cu acest prilej, vor fi premiați elevii care au obținut rezultate deosebite la olimpiadele școlare județene în anul școlar 2017-2018 și care fac cinste unității de învățământ.

Apoi, de la ora 12.30 vor avea loc diverse activități educative, tematice și pe ateliere, concursuri sportive și de divertisment, într-o atmosferă de sărbătoare și de bucurie: finala campionatului de fotbal, concurs de talente, concurs de cultură generală, concurs de limba engleză. La aceste activități participă și elevi de la celelalte instituții de învățământ din orașul Năvodari. 

În cadrul activităților, printre cei invitați, se va afla Valentin Sgarcea, cronicar dramatic, ce va coordona trupa de teatru "Iulia Hasdeu", care va pune în scenă piesa "Vorba românului". Această piesă însumează mesajele proverbelor românești conservate de-a lungul timpului în arta literară românească, prin jocul micilor actori ai Școlii Gimnaziale B.P.Hasdeu Constanța. 


Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei