Scriitorul Marius Chivu: „Am ajuns autor de cărți de călătorie oarecum din întâmplare!”

de Cuget Liber Joi, 28 Martie 2024 29171
Redactor al „Dilemei Vechi”, scriitor și traducător, Marius Chivu și-a lansat miercuri, 27 martie 2024, în Sala „Umberto Eco” a Universității Ovidius din Constanța (Facultatea de Litere, Corp A), în prezența studenților, volumul „Trei săptămâni în Atlas”, apărut la Editura Humanitas, dar și antologiile de proză scurtă reeditate: „KIWI. Granițe” – 2022 și „KIWI. Trecuturi” – 2023. Evenimentul a avut loc atât în cadrul universității, cât și la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța. Acesta a fost deschis de către conf. univ. dr. Lucia Opreanu, prodecanul Facultății de Litere, iar prof. univ. dr. habil. Angelo Mitchievici, director al Bibliotecii Județene și președintele Filialei Dobrogea a Uniunii Scriitorilor, i-a fost interlocutor scriitorului.
 
Cum au pornit aventurile pe care Marius Chivu le-a trăit și pe baza cărora a scris jurnalele de călătorie? 
„Am ajuns autor de cărți de călătorie oarecum din întâmplare! Am citit cărțile lui Jules Verne, urmărind traseul călătoriilor lui pe un atlas geografic, cu creionul. În subconștient mi s-a declanșat această dorință de a călători. Însă acest lucru s-a întâmplat mult mai târziu, în 2011, când un tovarăș din copilărie a venit cu ideea să plecăm în Himalaya, unde aveam să traversăm cea mai înalta trecătoare de acolo, care poate fi străbătută pe jos, fără cățărat sau alpinism”, a mărturisit autorul.
Pentru că vacanța era destul de scumpă, prietenul de călătorie al lui Marius Chivu a venit cu ideea ca acesta să solicite, la diferite edituri, o sumă de bani, pe care să o folosească în călătorie, după aceea urmând să scrie o carte. „ Am avut norocul să primesc un răspuns pozitiv de la mai multe edituri, urmând să aleg Editura Humanitas. După aceea, m-am dus la Discovery, să cer o sponsorizare și au acceptat. Când am ajuns în Nepal, mi-am dat seama: «WOW! Eu trebuie să mă întorc cu o carte! Trebuie să fac o călătorie suficient de aventuroasă, încât să poată ieși o carte, să o dau în schimbul banilor primiți!». Și așa am ajuns, de nevoie, să scriu prima mea carte de călătorii: «Trei săptămâni în Himalaya», cum m-am priceput eu mai bine. Lucrurile au mers foarte bine!”, a recunoscut Marius Chivu, autorul cărții.
 
Cea mai spectaculoasă poveste legată de limbă și comunicare trăită de Marius Chivu într-o călătorie
Acesta a povestit, în cadrul evenimentului, una dintre cele mai frumoase întâmplări: „Aveam un șerpaș care vorbea o limbă străină și nu ne-am înțeles unde trebuie să ne întâlnim. Atunci când soarele a început să apună, am decis să ne oprim în prima așezare care o să ne iasă în cale, să cerem adăpost, apă și mâncare, iar a doua zi ne continuăm traseul, urmând să ne întâlnim cu șerpașul nostru. Am ajuns într-o așezare cu trei case, la 3.000 de metri altitudine și le-am spus localnicilor că avem un șerpaș pe nume Lucio. Oamenii care locuiau acolo îl cunoșteau și s-au oferit să ne ajute să găsim locul unde se afla șerpașul nostru. O femeie s-a dus în spatele grădinii, unde se termina dealul, a strigat ceva în quechua, limba lor natală, iar după câteva minute i-a răspuns cineva, dintr-un alt sat, din alt vârf de munte, care, la rândul lui, a strigat același lucru, până strigătul a ajuns în satul unde se afla Lucio. După 10 minute, s-a întors răspunsul, din strigăt în strigăt. Lucio se afla la o distanță de încă 2 ore și ceva de mers”, relatează Marius Chivu.
Cel mai impresionant lucru legat de călătoriile lui Marius este faptul că acesta pleacă la drum fără telefon, fără busolă, fără nici un fel de tehnologie, doar cu aparatul foto. A declarat că nu se documentează înainte de plecare, nu citește și nu se informează. „Întrebăm cine ar putea să ne fie ghid, luăm șerpași din piețe, nu apelăm la agenții de turism, nu facem nimic cum se face în mod normal, ne deplasăm cu autobuzele lor, cu trenul, facem autostopul (...)”, a mai adăugat Marius Chivu.
Tripla lansare de carte s-a terminat cu o sesiune de autografe.
 
Biografia unei persoane dedicate scrisului
Marius Chivu s-a născut pe 20 septembrie 1978, la Horezu, județul Vâlcea. În anii ’90, a terminat Liceul Economic și, totodată, Școala de Arte din Râmnicu Vâlcea; iar mai târziu, în 2003, absolvă Facultatea de Litere din cadrul Universității din București.
Acesta a debutat, în Revista „România Literară”, cu recenzii, în anul 2000. A câștigat două distincții, precum: „Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din România” și „Premiul pentru debut al Revistei «Observator Cultural»”. A mai fost nominalizat la Premiul „Cartea de Poezie a Anului”, înmânat de Radio România Cultural și la Premiul „Cartea Anului”, înmânat de Revista „România Literară”.
Din 2005, Marius Chivu este redactor la „Dilema Veche”, apoi, între anii 2005-2007, a lucrat ca realizator la Antena 3 și la TVR 1. Este editor la Revista „ELLE” de peste 12 ani.
Conform WIKIPEDIA, eseurile sale despre proza și poezia românească -din zilele noastre- au fost traduse în următoarele limbi: engleză, franceză, spaniolă, suedeză, italiană și cehă.
Alexandra AVRAM
Florentina CHIRU
Studente anul I/Specializarea Jurnalism,
Facultatea de Litere/ Universitatea Ovidius Constanța
 
 
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei