Scrisoare deschisă adresată candidaților la alegeri de către liderii elevilor

de Simona ANGHEL Luni, 29 Aprilie 2024 472
„Alegeri locale, priorități clare: educație pentru viitorul nostru!” este titlul scrisorii deschise adresate de Consiliul Național al Elevilor tuturor candidaților la alegerile din luna iunie.
De asemenea, tot astăzi a fost lansată și o scrisoare de angajament pentru candidații de la alegerile locale din iunie. În acest fel, în posibilul mandat aceștia vor prioritiza educația și interesul comunității educaționale.
Vă prezentăm în continuare textul integral al scrisorii deschise.
„La plăcinte, înainte. Şi la război, înapoi” este un binecunoscut citat din „Povestea lui Harap-Alb” de Ion Creangă, operă pe care generații întregi de elevi au studiat-o pentru examenul de Bacalaureat. Realitatea, însă, ne arată că atitudinea avută de fiii craiului din basm este regăsită într-un procent îngrijorător și în oamenii ce guvernează clasa politică din țara noastră, aceea de a trata cu indiferență provocările și abandonul la prima greutate când vine vorba de a realiza lucruri de calitate pentru comunitatea educațională.
În ultimii ani, educația din România a trecut prin greutăți semnificative, de la trecerea abruptă la școala online în timpul pandemiei, subfinanțare și până la cea mai mare grevă a profesorilor din ultimii 18 ani. Aceste provocări au evidențiat nevoia acută de responsabilitate și transparență din partea decidenților în ceea ce privește viitorul sistemului educațional românesc.
„Și merg ei o zi, și merg doua, și merg patruzeci si nouă”. Reprezentanții elevilor au tot mers timp de 1310 zile de la ultimele alegeri locale din anul 2020 și au putut observa că singura modalitate de a avea un echilibru în ceea ce privește educația este deschidere din partea tuturor autorităților de la nivel național, dar și mai important, de la nivel local. De aceea, am lansat o scrisoare de angajament pentru viitorii decidenți ce vor fi aleși pe 9 iunie.
Câteva dintre demersurile pe care ne dorim ca aceștia să le aplice și să le respecte sunt:
● Solicităm demararea de proiecte și acțiuni menite să scadă abandonul școlar de pe raza localității, pentru ca numărul de aproape 4.500 de elevi de clasa a VIII-a care au abandonat școala în 2023, echivalentul a 178 de clase cu câte 25 de copii, să scadă semnificativ.
● Solicităm să sprijiniți proiecte ale școlilor, elevilor, profesorilor, părinților și ale organizațiilor neguvernamentale cu activitate în domeniul educației.
● Solicităm să militați pentru o educație incluzivă de calitate la nivelul localității, iar prin activitățile educative și culturale derulate de autoritatea publică locală, să facilitați accesul pentru toți elevii, prin mecanisme și instrumente menite să asigure participarea și pentru elevii cu dizabilități. Interzicerea participării elevelor la orele de curs pe bază de gen este inacceptabilă, iar cazul de la Bihor trebuie să ne amintească acest lucru.
● Solicităm să modernizați internatele și cantinele școlare din raza localității, în așa fel încât tragedia de la liceul Odorheiu Secuiesc să nu se mai repete.
● Solicităm să promovați programe de prevenire a sarcinilor nedorite şi a maternităţii timpurii în rândul elevilor, în așa fel încât să nu mai fie și alte județete ca și Mureș, cu 931 de cazuri de mame adolescente. Concret, din 749 de mame cu vârsta sub 15 ani, 29 sunt deja la a doua naștere și cele mai multe sunt din acest județ.
● Solicităm să vă asigurați că elevii beneficiază de gratuitate, în condiţiile legii, la serviciile publice de transport public local, inclusiv metropolitan şi judeţean, rutier, naval, cu metroul, pe tot parcursul anului şcolar, în conformitate cu toate prevederile în vigoare. Elevii navetiști nu trebuie să fie în situația de a plăti sume colosale doar pentru a putea participa la orele de curs, așa cum se întâmplă în județul Hunedoara, unde elevii cu o situație financiară precară au fost nevoiți să meargă pe jos kilometrii pentru a putea beneficia de educația „gratuită” sau chiar să nu mai meargă la școală decât de două ori pe săptămână deoarece nu-și permiteau biletul de autobuz.
● Solicităm să demarați proiecte și acțiuni menite să crească rata literației în comunitate, iar în acest mod să scadă și rata analfabetismul funcțional, dușmanul cel mai mare al societății de astăzi. Cifrele arată că performanța elevilor de 15 ani, aflați aproape de finalizarea învățământului obligatoriu, este pe penultimul loc în Uniunea Europeană. De asemenea, nu mai dorim să fim din nou în situația de a fi codași la testele PISA, iar acest lucru se poate schimba doar printr-un efort comun.
● Solicităm să luați măsuri reale pentru a proteja elevii de pericolul consumului de droguri, să susțineți proiectele cu acest scop și să demarați acțiuni menite să scadă rata, atât a consumului, cât și a traficului de droguri. Ținând cont de numărul îngrijorător de consumatori din rândul tinerilor și de tragediile frecvente, ne dorim implementarea unor programe de sprijin care să îi susțină în parcursul lor de recuperare.
În finalul basmului „Povestea lui Harap-Alb” se spune că „Dumnezeu să ne ție, că cuvântul din poveste, înainte mult mai este.”. Lupta și eforturile pentru a construi un sistem educațional centrat pe nevoile elevilor este departe de a fi câștigată. Asemenea eroului din poveste, persoanele de la nivel politic par a întâmpina „obstacole” la tot pasul. Ei se încadrează în diverse tipologii precum cei care se agață de vechile metode, preferând confortul în detrimentul bunăstării tinerilor, cei care se tem de schimbare, cei care pun interesele proprii mai presus de binele copiilor și profesorilor, cei cărora nu le pasă de viitorul nostru. Doar prin eforturi comune vom reuși să punem bazele unei realități noi, unde educația nu este un privilegiu pentru cei puțini, ci o șansă egală pentru toți. E păcat că putem doar să sperăm la o lume în care elevii sunt încurajați să-și descopere potențialul, profesorii sunt sprijiniți să-și urmeze vocația, iar părinții sunt implicați activ în educația copiilor lor.
De aceea, apelăm la viitorii decidenți de la nivel local: semnați scrisoarea de angajament și asumați-vă în mod real că o prioritate din posibilul mandat va fi educația! Fiți lideri adevărați, nu doar oameni politici care se gândesc doar la propriile interese, aceia cu care suntem obișnuiți de prea multe generații. Avem legi și strategii în vigoare. Totuși, aceste lucruri nu sunt suficiente. Depinde de voi, viitorii decidenți, să puneți în practică aceste principii și să transformați mediul din localitatea sau județul dumneavoastră într-un motor real al schimbării pozitive. A investi în educație înseamnă a investi în viitorul comunității din care faceți parte, înseamnă a crea o generație de tineri educați, competenți și implicați civic, care vor duce mai departe România spre o dezvoltare durabilă și prosperă. Pe de altă parte, a ignora educația înseamnă a condamna comunitățile voastre la stagnare și lipsă de perspectivă, înseamnă a crea o societate fără substanță, fără modele și fără obiective.
De la structurile de reprezentare și până la decidenți, avem responsabilitatea de a pune cărămidă cu cărămidă la fundația viitorului din țara noastră, la crearea unei noi perspective.
Consiliul Național al Elevilor vă lansează această provocare de a arăta societății civile că vă pasă!
Vă invităm să accesați site-ul nostru dedicat acestei inițiative (alegeri-locale.consiliulelevilor.ro) și să deveniți semnatari ai scrisorii de angajament! Cele 21 de puncte ale angajamentului reprezintă minimul pe care orice autoritate ar trebui să îl depună pentru acest domeniu cheie din societatea noastră”.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei