Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Se pregătesc noi alegeri la Universitatea "Ovidius"

de Simona ANGHEL Joi, 05 Mai 2016 468 < 1 min citire
Se pregătesc  noi alegeri  la Universitatea "Ovidius"
Prin decizia rectorului nr.139/03.05.2016 s-a declanșat procedura de organizare a concursurilor pentru ocuparea funcțiilor de decan la cele 16 facultăți din componența Universității "Ovidius".
Calendarul a debutat marți, cu depunerea dosarelor de candidatură pentru funcția de decan, care se vor primi până pe 9 mai. Între timp, va fi numită comisia de selecție, tot de către rectorul Sorin Rugină, urmată de avizarea dosarelor de către Oficiul juridic, până pe 10 mai.
În zilele de 10, 11 și 12 mai, este prevăzută a doua etapă de depunere a dosarelor de candidatură pentru funcția de decan, în cazul în care nu au fost depuse cel puțin două candidaturi.
Pe 16 mai va avea loc ședința consiliilor facultăților de avizare a candidaților la funcția de decan, iar pe 20 mai ședința Senatului de analiză a contestațiilor.
Concursurile propriu-zise pentru funcția de decan se vor desfășura între 18 și 21 mai, iar pe 26 mai în ședința Senatului universității va avea loc validarea rezultatelor concursurilor pentru funcția de decan și numirea decanilor, prin decizia rectorului.
În etapa următoarea sunt programate ședințele consiliilor facultăților de consultare cu privire la candidații la funcția de prodecan (30 mai) și numirea prodecanilor desemnați de decan, prin decizia rectorului (31 mai). 
Taguri
Articolul anterior Au început înscrierile la festivalul de la Cumpăna. Se oferă și premii în bani
Articolul următor CE propune noi cote obligatorii de refugiați si amenzi pentru statele care le refuză

Comentează știrea

adevar
5 mai 2016
adevar

Universitate cacat de agresiuni si violuri unde politia romana nu primeste plangeri?Romania a fost cacat si tot cacat a ramas?

adevar
5 mai 2016
adevar

Universitatea de cacat cu politica de distruge poporele vecine ?

adevar
5 mai 2016
adevar

Universitatea de cacat cu politica de distruge poporele vecine ?

adevar
7 mai 2016
adevar

Universitate trafic de femei = cacat ca toti romani . Romania = trafic de femei = CACAT

adevar
7 mai 2016
adevar

Universitate CACAT cu experimente antiumane pe straini?

adevar
7 mai 2016
adevar

Romania = CACATUL LUMII = EXPERIMENTE ANTIUMANE PE STRAINI PLEACA DIN UE

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei