Sâmbătă, 06 Iunie 2026

SEAS 2025. Eveniment nou și inedit: ”Ritmuri fără granițe!”

de Simona ANGHEL Marţi, 02 Septembrie 2025 118 < 1 min citire
SEAS 2025. Eveniment nou și inedit: ”Ritmuri fără granițe!”
Seara de sâmbătă, 6 septembrie, este dedicată prieteniei dintre două culturi bogate și vibrante, pentru că pe scena sălii mari a Teatrului de Stat din Constanța vor urca, de la ora 19, invitați de onoare din Georgia și reprezentanți ai tradițiilor românești.
Ansamblul Academic de Cântece și Dansuri „Arsiani” din Ajara, Georgia – un colectiv de renume internațional, va aduce pe scenă energia spectaculoasă a dansurilor tradiționale georgiene și forța cântecelor lor ancestrale. Iar binecunoscutul Ansamblu Folcloric Profesionist „Brâulețul” din Constanța, România – ambasador al tradițiilor dobrogene și românești, cu ritmuri și costume pline de culoare și autenticitate.
Show total, în care spectaculozitatea și virtuozitatea dansurilor georgiene va cuceri publicul, iar ritmurile și autenticitatea celor românești îl vor încânta.
Un dialog artistic plin de emoție, care unește prin muzică și dans două lumi, două popoare și aceeași pasiune pentru tradiție și frumusețea artei spectacolului.
Gala este organizată, în cadrul SEAS 2025, de Teatrul de Stat Constanța și Centrul Cultural Județean Constanța Teodor T. Burada, finanțată de Consiliul Județean Constanța și susținută de Ministerul Culturii al Republicii Autonome Ajara și de Ambasada Georgiei în România. 
Taguri
Articolul anterior Primul aeroport din România care renunță la limita de 100 ml la lichide pentru bagajul de mână
Articolul următor Exerciții de zbor pe întreaga suprafață a României, cu aeronave de la Baza 57 Mihail Kogălniceanu

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei