Cea de-a doua jumătate a Stagiunii Estivale a Artelor
Spectacolului – SEAS 2022 a debutat aseară, cu spectacolul „Gaițele” al
Teatrului de Stat din Constanța, organizatorul acestui mega-eveniment finanțat
de Primăria Constanța.
Urmează încă patru săptămâni la fel de intense, cu
numeroase spectacole din toată ţara şi din Chişinău.
Reamintim că a patra săptămână din SEAS 2022, cea care
tocmai s-a încheiat, a adus în faţa publicului, în aer liber, trei spectacole
valoroase, apreciate prin prezenţa numeroasă a spectatorilor şi prin aplauzele
îndelungate.
Spectacolul „Cea mai frumoasă soție” de Eugene Labiche,
în regia lui McRanin, una dintre comediile de succes ale Teatrului de Stat
Constanța, a atras la Teatrul de Vară Soveja peste 300 de spectatori –
constănţeni, dar şi turişti –, care au scos actorii la rampă, cu aplauze
prelungite.
Vineri seară, muzicienii din Sorin Zlat Band au încântat
publicul din Parcul Arheologic cu proiectul lor Groove Garden – un concert de
jazz-funk, excepțional interpretat de artiști experimentați și cunoscuți pe
scena jazz-ului românesc şi internațional. Spectatorii prezenţi au vibrat
alături de trupă, au cântat şi chiar au dansat, ceea ce ne îndreptăţeşte să
afirmăm, cu bucurie, că şi acest concert a fost un succes.
Sâmbătă seară, la Teatrul de Vară Soveja, talentații
artiști din trupa directorului de scenă Victor Ioan Frunză au oferit o lecţie
de teatru. Cu toate că a avut prima reprezentaţie în 1662, pe vremea Regelui
Soare, piesa „Școala nevestelor” de Moliere, cu un text adaptat la vremurile
noastre chiar de interpretul rolului principal, actorul Adrian Nicolae, a stat
la baza unei montări senzaționale, aplaudată şi aclamată de un public numeros,
de peste 400 oameni, marcând finalul încă unei săptămâni de succes la SEAS
2022!