Prezent, în week-end, la deschiderea taberei de vară de la Eforie Sud, președintelui i-a fost demonstrată necesitatea legiferării unui statut al studentului, prin care să se reglementeze obligațiile și drepturile acestei categorii din România. De asemenea, i-a fost solicitat sprijinul în elaborarea acestuia, pentru a beneficia de un statut, la fel ca și cadrele didactice. Traian Băsescu le-a vorbit, la rândul său, tinerilor, despre necesitatea unui parteneriat între studenți și profesori. El a mai spus că, încă din anul 2005, a fost înființată o comisie prezidențială pentru sistemul educațional, iar în urma unui studiu recent a rezultat că 60% din studenți sunt mulțumiți de actualul sistem de învățământ. Președintele a apreciat, însă, că acesta nu este performant și nu răspunde nevoilor din economia națională, pentru că în învățământul superior calitatea lasă de dorit, iar studenții nu au deprinderi după ce termină facultatea.
- Publicitate -
Șeful statului a mai remarcat și lipsa concurenței de la admiterea în facultăți și a spus că totul pleacă de la bacalaureat, de unde se stimulează neperformanța. El a apreciat că bacalaureatul ar trebui să fie o evaluare a cunoștințelor, iar admiterea în facultate o descoperire a calităților și deprinderilor. El a insistat pe slaba pregătire a cadrelor didactice din mediul rural, unde doar 3% din tineri ajung la o facultate. În același timp, șeful statului s-a referit și la slaba pregătire a unor profesori din mediul universitar, care ar trebui, pentru performanță, să se axeze pe cercetare și studii.
El a mai declarat că speră ca pachetul de legi din învățământ să fie elaborat până la formarea noului guvern de după alegeri, astfel încât să fie aplicat în următorii ani.