Facultatea de Matematică și Informatică (FMI) a Universităţii „Ovidius” din Constanţa (UOC) organizează, în perioada 8 aprilie-3 iunie 2021, o nouă serie de workshopuri care se vor derula, în cadrul unui seminar studențesc destinat viitorilor informaticieni, dar şi pasionaţilor de acest domeniu.
- Publicitate -
Potrivit lect. univ. dr. Gabriela Badea, Prodecanul Facultății de Matematică şi Informatică, întâlnirile vor fi susținute săptămânal, online, pe platforma MS Teams, pe linkul: http://bit.ly/Orange_UOC.
Conform calendarului, primul workshop, „Introducere în rețele de telecomunicații-Arhitectura rețelei de telecomunicații mobile. Evoluție. Servicii de bază", este organizat joi, 8 aprilie, de la ora 14.00. Apoi, pe 16 aprilie, ora 14.00 este programat evenimentul „Q&A-Cybersecurity”.