Eleva Bianca Gologan, clasa a IX-a la Colegiul Național de Arte "Regina Maria", s-a întors de la Olimpiada Națională de Coregrafie cu premiul II, iar acum își dorește din tot sufletul să participe în Croația la Campionatul European Star Dance Union. Mai are nevoie de 200 de euro, o sumă infimă pentru unii oameni de afaceri sau politicieni care chiar cred că gestul lor poate împlini visul unui copil muncitor. Balerinii Companiei de Balet "Oleg Danovski" s-au implicat într-o adevărată campanie de strângere de fonduri pentru Bianca, dar mai lipsesc acești 200 de euro.
- Publicitate -
"Chiar dacă pentru unii pare simplu, sensul vieții mele se află acolo: baletul. Pe parcursul a patru ani, am participat la nenumărate spectacole organizate în cadrul școlii și nu numai, dar și la diferite concursuri de la care m-am întors cu premii semnificative. Cel mai recent este Olimpiada Națională de Coregrafie organizată la Cluj, unde am luat locul 2.
Următorul concurs este ESDU Croația, la care m-am calificat în urma rezultatelor obținute la ESDU România, locul 2, cu două variații: don Quijote și Paquita, dar din nefericire familia mea nu poate acoperi cheltuielile aferente acestui concurs. Îmi doresc din suflet să particip, atât pentru mine, cât și pentru a aduce numele țării peste hotare".
Pentru cei cu suflet mare vă stă la dispoziție telefonul redacției CUGET LIBER 0241 58 21 10.