Sfânta Sărbătoare a Crăciunului, la Universitatea "Andrei Șaguna"

de Simona ANGHEL Vineri, 19 Decembrie 2014 105
Ca în fiecare an, Universitatea "Andrei Șaguna" a întâmpinat Crăciunul, cu emoție. Asociația Studenților Șaguniști a desfășurat o activitate febrilă pentru pregătirea Sfintei Sărbători a Crăciunului: a strâns fonduri și îmbrăcăminte pentru persoane defavorizate, a realizat și împărțit felicitări partenerilor de activități și a pregătit, cu entuziasm și talent, un frumos spectacol de Crăciun.
În săptămâna care a premers evenimentului, în holul Universității a fost deschisă o expoziție de obiecte ornamentale cu motive specifice Crăciunului, felicitări și jucării pentru pom, realizate cu artă de studenții șaguniști, care s-au adăugat cadourilor oferite micuților invitați la Sărbătoare.
Corul studenților șaguniști, Corul de copii de la Colegiul Național de Arte "Regina Maria" și, nu în ultimul rând, cel al copiilor conduși de părintele Nadoleanu, celebrând tradiția, au încântat publicul alcătuit din studenți, profesori, copii ai acestora, cu un spectacol inedit și emoționant de colinde. 
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei