Joi, 04 Iunie 2026

Sfântul Nicolae "Cuget Liber" urează tuturor celor ce poartă acest nume "La mulți ani" cu sănătate!

de Mihai Sârbu Sâmbătă, 06 Decembrie 2008 322 < 1 min citire
Credincioșii ortodocși și catolici din toată lumea îl prăznuiesc sâmbătă, 6 decembrie, pe Sfântul Nicolae. Acesta a fost episcopul orașului Myra, în Turcia de astăzi, și a rămas în amintirea creștinilor prin grija purtată pentru turma sa și prin minunile pe care le-a săvârșit. Tradiția păstrează cu evlavie pomenirea unor fapte minunate săvârșite de Sfântul Nicolae, printre care sunt și acestea: a salvat de la moarte trei bărbați condamnați fără vină de un oarecare slujbaș imperial, arătându-se acestuia în vis și spunându-i despre nevinovăția, acelora; a adus ajutor minunat unor familii sărace, aflate pe punctul de a săvârși păcate pentru a-și câștiga pâinea.
Din anul 1087, moaștele sale se află în orașul Bari, din sudul Italiei. La români, de ziua Sfântului Nicolae există obiceiul împărțirii de daruri copiilor, urmându-se astfel exemplul dărniciei și milosteniei sfântului.
Sâmbătă, 6 decembrie, în Biserica Ortodoxă este dezlegare la pește.
Taguri
Articolul anterior Start la negocieri pentru viitorul guvern
Articolul următor Tricolorele fac a doua victimă de lux

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei