Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Sfinții Epictet și Astion, sărbătoriți de Biserica Ortodoxă

de Mirabela ȘERBĂNESCU Joi, 05 Iulie 2018 381 1 min citire
Sfinții Epictet  și Astion,  sărbătoriți de Biserica Ortodoxă
Biserica Ortodoxă Română îi cinstește duminică, 8 iulie, pe sfinții mucenici dobrogeni, Epictet și Astion, de la Halmyris.
Înainte de acest moment, sâmbătă, 7 iulie, începând cu ora 8.30, IPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, va oficia Sfânta Liturghie la Mănăstirea "Sfinții Epictet și Astion", din apropierea localității Capidava. În acest loc, credincioșii vor putea cinsti moaștele celor doi sfinți, care au fost aduse spre închinare de la catedrala din Constanța.
Sfinții Epictet și Astion sunt cei mai vechi mucenici (atestați documentar) de pe teritoriul României, care au trăit aproape de actualul sat Dunavățul de Jos, în cetatea Halmyris (Tulcea).
Potrivit actului martiric, păstrat astăzi doar într-o copie din secolul XV, ei au pătimit în anul 290, ca urmare a persecuției dezlănțuite de împăratul Dioclețian (284-305). Reprezentanții Arhiepiscopiei Tomisului au declarat că sfântul Epictet era originar din părțile Răsăritului, el fiind un mare preot. Astion, în schimb, era nepotul senatorului roman Iulian. Era păgân, dar, întâlnindu-se cu preotul Epictet și ascultându-i cuvintele pline de înțelepciune, se convertește la creștinism. Apoi, împreună, se îmbarcă și pleacă spre Halmyris. Sosind în cetate, comandantul Latronianus a aflat că există doi străini care i-au întors pe mulți de la cinstirea zeilor. Auzind aceasta, a poruncit ca cei doi să fie supuși chinurilor. 
Taguri
Articolul anterior Atenție, se oprește curentul electric la Constanța!
Articolul următor Studenții străini au învățat să facă linguri din lemn

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei