Sâmbătă, 3 septembrie, începând cu ora 8.30, se sfințește paraclisul schitului "Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul" din apropierea Peșterii Liliecilor de la Gura Dobrogei. După slujba de sfințire, Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va săvârși Sfânta Liturghie.
- Publicitate -
Duminică, 4 septembrie, începând cu ora 8.00, Ierarhul Tomisului va oficia slujba de sfințire mică a bisericii "Sfântul Nicolae" din localitatea Runcu, urmată de săvârșirea Sfintei Liturghii.
Biserica a fost târnosită în anul 2007, acum a fost finalizată pictura de către pictorul bisericesc Aurel Gogea. Lucrările au fost coordonate de preotul paroh Constantin Nedelcu.
Luni, 5 septembrie, la ora 11.30, Arhiepiscopul Tomisului va participa la deschiderea Forumului-dezbatere "Școala de vară BNR". Evenimentul este organizat de către Banca Națională a României și Universitatea "Ovidius" din Constanța și se va desfășura în Aula Magna a Universității "Ovidius", b-dul. Mamaia, nr. 124.